Fost număr 13 ATP, Alexandr Dolgopolov (33 de ani) s-a întors la Kiev, pregătit de război: „Kievul e casa mea și o vom apăra!”
Alexandr Dolgopolov a lăsat siguranța în urmă și s-a dus în Kiev pentru a pune umărul la apărarea țării natale.
Războiul izbucnit în Ucraina în data de 24 februarie 2022, la ordinele președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin nu i-a lăsat perplecși pe tenismenii ucraineni. Andrei Medvedev, Sergiy Stakhovsky și Alexandr Dolgopolov s-au înrolat cu toții în rezistența ucraineană și au anunțat că vor rămâne în Kiev până ce vor obține victoria definitivă.
Născut în Kiev, Alexandr Dolgopolov (33 de ani) a plecat în Turcia cu o zi înainte de începerea războiului, unde și-a adăpostit mama și sora, dar a ales să revină în orașul natal, pentru a contribui la apărarea țării natale.
Dolgopolov: „Nu am devenit Rambo într-o săptămână, dar nimeresc capul țintei de 3 ori din 5 încercări.”
„Ca să nu răspund la multe întrebări, o să scriu totul aici. Războiul m-a prins în Turcia. Am ajuns aici cu o zi înainte să înceapă, mi-am adus sora și mama. De ce?
Pentru că, în urma informațiilor primite și a lipsei de încredere de acasă, am înțeles că exista o șansă ca un război mare să aibă loc, cu atacuri asupra Kievului și întregii țări.
Alexandr Dolgopolov: „Obișnuiau să fie rachete și corzi, acum, astea.”
Used to be rackets and strings, now this???????????????????? pic.twitter.com/hdYjMDlMuo
— Alex Dolgopolov (@TheDolgo) March 16, 2022
M-am gândit la ce se va întâmpla în primele zile, săptămâni. Am înțeles că va fi o panică majoră, inclusiv pentru mine, iar cea mai bună replică pentru mine a fost să fac adevărul cunoscut lumii, în primele zile de iad și să adun bani pentru armata noastră.
În doar câteva zile, eu și apropiații mei am fost complet distruși de veștile auzite, iar nimeni din orice țară liberă nu a avut vreun dubiu cu privire la adevăr și cine anume este agresorul.
Între timp, am început să exersez trasul cu arma și am avut noroc. Un fost soldat profesionist turc m-a învățat, timp de 5-7 zile. Au fost bucuroși să mă ajute, când mi-au auzit obiectivul.
Nu am devenit Rambo într-o săptămână, dar confortabil cu armele și pot să lovesc capul țintei de 3 ori, din 5 încercări, de la o distanță de 25 de metri, într-un mediu calm, de antrenament.
În timp ce mă antrenam, mi-am pregătit drumul de întoarcere și am găsit niște tipi care plănuiau să meargă în Ucraina din SUA. Când au fost gata de plecare, am început călătoria.
Mi-am luat câteva veste antiglonț, am zburat la Zagreb, am cumpărat toate lucrurile de care aveam nevoie și am intrat în Ucraina, prin Polonia.
În sfârșit, am ajuns în Kiev.
Aceasta e casa mea și o vom apăra! Alături de toți oamenii care au rămas!
Vă mulțumesc și le transmit respectul meu tuturor oamenilor faimoși care sunt pe teren. Sunt mândru de cât de unită e țara noastră, sub presiunea unui dictator nebun.
Adevărul e de partea noastră, iar pământul acesta e al nostru.
Voi rămâne în Kiev până și după ce vom obține victoria.
Slavă Ucrainei!” a scris Alexandr Dolgopolov pe Instagram, anunțându-și sosirea la Kiev.
Only thing russian idiots can do is bomb civilians https://t.co/WSJCU3lGEc
— Alex Dolgopolov (@TheDolgo) March 16, 2022
Mesajele emoționante transmise de Alexandr Dolgopolov pe Twitter
În primele zile ale războiului, Alexandr Dolgopolov a cerut ajutor lumii libere pentru ca Ucraina să facă față atacurilor armatei rusești.
„Toată lumea liberă trebuie să știe că acum doar Ucraina stă între ei și un regim nebunesc. Europa, SUA, Marea Britanie, toate celelalte țări, haideți. Avem nevoie de mai mult ajutor,” scria Dolgopolov în prima zi a războiului.
Între timp, Dolgopolov a condamnat atacurile criminale ale armatei rusești, spunând: „Singurul lucru pe care idioții ruși pot să îl facă e să bombardeze civili,” au fost cuvintele fostului tenismen, pe marginea bombardamentului teatrului din Mariupol.
Când un utilizator l-a mustrat pe Dolgopolov pentru că a publicat o imagine cu echipamentul militar pe care îl poartă, Alexandr s-a înfuriat și i-a răspuns acestuia: „Serios, eu sunt insensibil? Te invit să vizitezi Ucraina și să vezi cu ochii tăi acești 'oameni'. De fapt, ți-i voi arăta eu. Ucid familii dezarmate, violează femei. Mai bine taci!”, a fost mesajul puternic transmis de fostul număr 13 ATP.
All our dear friends around the world!
— Alex Dolgopolov (@TheDolgo) March 16, 2022
We need to defend our sky, please tell your governments to give us fighter jets and air defense. pic.twitter.com/lMCYL8uC8l
Really? I invite you to visit Ukraine, and see with your eyes these “humans”, I will show you. Killing whole unarmed families, raping women. Just better shut up https://t.co/w5OqxVyoiq
— Alex Dolgopolov (@TheDolgo) March 16, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News