INTERVIU George Florescu: ”Lucescu și Pițurcă nu m-ar fi băgat în echipă dacă nu meritam! Hai să fim serioși”

După o ultimă experiență la Universitatea Cluj, clubul care l-a ”lansat” în fotbalul mare, fostul mijlocaș a fost antrenor-jucător la Sănătatea Cluj, în Liga 3.

Acum își ocupă timpul cu afacerile familiei și vrea să urmeze o carieră în antrenorat, după cum spune chiar el într-un interviu acordat pentru Sport.ro, în care a vorbit deschis despre perioada petrecută la echipa națională, dar și despre experiențele din străinătate.

Și are ce povesti! A străbătut în lung și în lat Rusia și Ucraina și a rămas cu amintiri de excepție din Danemarca, de unde a și ajuns la echipa națională.

George Florescu, interviu pentru Sport.ro: ”Cu mine aș fi lucrat la mentalitate”

Cum arată acum viața ta, după retragere?

M-am retras acum trei ani de la U Cluj. Am fost la Sănătatea, dar am fost mai mult antrenor. Figuram ca și antrenor-jucător, am mai intrat la unele meciuri. Cred că anul trecut am jucat doar patru meciuri, nu vreau să greșesc, nu mi le-am numărat. Scopul meu nu era să joc, dar la unele meciuri mai intram și eu când simțeam că e neapărat nevoie. 

Ai ales calea antrenoratului.

Am luat-o pe calea asta, îmi fac și școlile și cam asta e viața de după fotbal. Mă mai ocup și de niște business-uri mai mici pe care le am împreună cu soția, pe partea de sănătate și nutriție. Mereu am fost pasionat. Încercăm să mai ajutăm și alți oameni.

Dacă l-ai antrena pe jucătorul George Florescu la 20 de ani, cum l-ai ajuta să fie mai bun?

Aș lucra în primul rând la mentalitate. Simt că era o problemă și în perioada noastră, văd că există o problemă din ce în ce mai mare la jucătorul român, cea legată de mentalitate.

La ce te referi?

Mă refer că ne mulțumim cu puțin noi, jucătorii români. Potențialul nostru ca și talent este unul foarte mare, talentele n-au dispărut din România după ”Generația de Aur”. Talente sunt în continuare și cred că din punctul ăsta de vedere suntem binecuvântați față de alte națiuni din Europa sau chiar din lume, dar din păcate nu reușim să ne atingem potențialul maxim. Creștem într-o societate care este așa cum este și ne mulțumim de foarte multe ori cu puțin. Atingem un anumit nivel și ne plafonăm din cauza mentalității, din cauza faptului că ne mulțumim cu acel nivel pe care l-am atins. Cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care nu mai avem astăzi jucători de top la nivel european, nu cred că m-ar contrazice nimeni când zic că nu mai avem jucători de top. Mă refer la echipe care joacă în Champions League și care au obiective îndrăznețe în fiecare an. 

Am înțeles.

Cred că asta ar fi problema majoră. Asta am observat-o și la mine. Și eu, ca și potențial, puteam să ajung mult mai mult... m-am mulțumit, la un moment dat a intervenit chestia aia de mulțumire.

Din ce punct de vedere?

Păi cred că majoritatea se mulțumesc din punct de vedere financiar. Atunci când nu mai ai foamea aia de rezultat, rezultatul nu mai vine. Trebuie să ai o foame de rezultat, o foame de performanță. Eu am avut-o până la un anumit nivel, pentru că dacă nu există foamea aia permanentă tindem să ne risipim în plăceri, în distracții, în chestii care ne încurcă.

Această foame de care spui s-a mai domolit și după ce ai ajuns la echipa națională?

Păi cam aia a fost perioada. După ce am ajuns la echipa națională, a început o automulțumire. Cam aia a fost perioada, da. Câștigam foarte bine și din punct de vedere financiar și am început să-mi risipesc energia în alte părți decât să mă concentrez sută la sută la ce am de făcut. După perioada echipa națională, a început și decăderea din punct de vedere profesional. Din punctul meu de vedere, probabil că la alții se întâmplă diferit. Dar cred că asta ar fi una dintre problemele noastre ca și indivizi și ca mentalitate a întregii societăți.

• Promovat la prima echipă de Universitatea Cluj, Florescu a prins primul transfer în străinătate în 2004, la Sheriff Tiraspol.
• S-a întors în România nouă ani mai târziu, la Astra Giurgiu.

Ai debutat în 2010 la echipa națională, într-un meci cu Israel. Era Răzvan Lucescu selecționer. 

Da.

Cum ai primit vestea convocării, îți aduci aminte?

Am fost foarte fericit, îmi doream mereu să joc pentru echipa națională. Chiar eram într-o perioadă extrem de bună a carierei mele, eram în Danemarca, la Midtjylland, luasem locul doi. Eram foarte apreciat, mă simțeam foarte bine și din punct de vedere fizic și sportiv, simțeam că sunt la un nivel foarte ridicat. Îmi doream să joc pentru echipa națională. Eu fusesem convocat la naționalele U18, U19 și U21. Oarecum, știam ce înseamnă mediul echipei naționale. Chiar îmi doream să vin, să pun umărul, să ajut. Eu mereu când am venit la echipa națională am venit cu inima deschisă, cu sufletul deschis, am fost pregătit mereu să dau până la ultima picătură de sânge pentru echipa națională. Am fost, într-adevăr, foarte bucuros când am văzut convocarea.

”Răzvan Lucescu și Victor Pițurcă nu m-ar fi băgat dacă nu meritam. Ce antrenor vrea să-și facă rău?”

Răzvan Lucescu ți-a dat numărul 10?

Probabil că da... în orice caz, a fost o decizie care s-a luat în perioada aceea legat de numărul 10. Mie mi se pare că s-a discutat prea mult și fără rost pe tema asta.

Ai fost de foarte multe ori criticat pentru că purtai un număr cu greutate.

Așteptările oamenilor de la un decar sunt diferite față de așteptările pe care le au de la un optar sau de la un șesar. Eu știu. Dar cred că toți cei care se pricepeau la fotbal și se uitau cu ochi de profesionist m-au apreciat. În rest, sincer să fiu... nu că nu mă interesează, normal că mă interesează, pentru că nu mi-am dorit niciodată să fac o persoană să mă urască sau să mă critice.

Inevitabil, erai comparat cu predecesorii tăi.

Exact.

După atâția ani, privind la rece, crezi că dacă ai fi ales alt număr erai privit altfel în ziua de azi?

Sunt convins. Nici măcar nu încape îndoială. Aș fi fost văzut cu totul diferit, atât față de public, cât și față de ”specialiști”. Între ghilimele, că sunt foarte mulți specialiști în România. 

• 11 selecții a adunat George Florescu la echipa națională, reușind să marcheze un gol.

Care e cea mai puternică amintire a ta de la Paris? A fost acel Franța - România 2-0. Chiar și L'Equipe a scris atunci că ai fost unul dintre cei mai buni jucători români.

Eu țin minte că a fost prezent și Boloni la meci și în interviul de după meci m-a precizat pe mine ca și alegerea lui pentru cel mai bun jucător al echipei noastre la meciul respectiv. Nu vreau să mă laud, pentru că nu ține de mine. Eu am venit la echipa națională mereu cu inima deschisă. Probabil ăla a fost maximum pe care-l aveam în perioada respectivă. Chiar dacă am fost apreciat de unii și n-am fost apreciat de alții, nu mai putem să schimbăm nimic. Ăla eram eu în perioada respectivă! 

OK...

Selecționerii care m-au adus la echipa națională, pentru că vorbim aici și despre Răzvan Lucescu, și despre Victor Pițurcă, nu cred că m-ar fi băgat în echipă dacă nu meritam. Hai să fim serioși. Ce antrenor vrea să-și facă rău? Să bage niște jucători din alte motive, mai ales la echipa națională. Aici vorbim despre echipa a 20 și ceva de milioane de oameni. Corect?

Corect.

Ce antrenor ar fi atât de inconștient încât să bage jucători în echipă pe alte considerente decât cele de valoare fotbalistică? Acum, ca și antrenor, niciodată la mine în echipă n-ar juca vreun jucător pe alte considerente decât cele de valoare fotbalistică. Dacă mai sunt genul ăla de cazuri, s-ar putea să mai fie pe la echipe de juniori, unde rezultatele nu sunt așa de importante. Dar dacă vorbim despre echipa națională a unei țări, nu cred că un jucător ar fi așa de inconștient încât să folosească jucători pe pile.

Acum ce jucător îți place de la echipa națională? 

Sincer să fiu, îmi plac mai mulți. Îmi place Stanciu, în primul rând. Îți spun sincer că sunt foarte bucuros pentru performanța pe care au reușit-o cei de la echipa națională. Îmi dau seama și știu din propria experiență cât este de greu să răzbești în situații dificile. România este într-o situație dificilă din punct de vedere fotbalistic. Foarte dificlă! Poate chiar mai dificilă decât era atunci când eram eu convocat la echipa națională. Și atunci îmi dau seama cât este de greu și mă bucur nespus pentru ei. Mi-a plăcut și Ianis, mi-a plăcut Rațiu foarte, foarte mult. Este o surpriză foarte, foarte plăcută Andrei Rațiu, nu degeaba evoluează în La Liga, are o calitate foarte bună. Aș mai da și alte nume, și Răzvan Marin, și Marius Marin, pe care l-am mai văzut și în alte meciuri. Îmi place agresivitatea lui.

Ce facem la EURO?

Eu sper să continuăm figura frumoasă și să reușim acolo măcar să ieșim din grupe.

Ce adversar vrei pentru România?

M-am uitat la Ucraina - Italia. Ca nume, mi-aș dori Italia pentru că nu-i văd în cea mai bună formă. Mi-a părut rău pentru ucraineni, au avut un penalty, din punctul meu de vedere, indiscutabil în prelungiri. Nu mai înțeleg nimic cu VAR-ul ăsta... (n.r. - râde). Cred că ar fi un adversar cu nume mare, dar mai... facil, din punctul meu de vedere.

”În Azerbaidjan erau taxiuri Lada din anii '70. În Rusia am zburat opt ca să jucăm un meci”

Spune-mi un lucru neobișnuit din Azerbaidjan, pe care-l vezi destul de des acolo și nu-l vezi aproape deloc aici.

Discrepanța asta uriașă între cei foarte, foarte bogați și cei săraci. Și în România se vede o discrepanță, asta se vede mai ales în orașele mai puțin dezvoltate, dar acolo era ceva evident. 

Poți să-mi dai un exemplu?

Noi stăteam la un hotel de cinci stele în Azerbaidjan, toată echipa împreună cu familiile. Era un resort ca și cele din Turcia unde era hotelul, iar pe lângă hotel erau căsuțe, vile. Orașul în sine era foarte mic, parcă era un sat sărac din România. Luam taxiul, erau în general mașini foarte, foarte vechi. Lada, din anii '70, cutiuțe de chibrituri. Era o discrepanță enormă, noi trăiam într-un lux ca și fotbaliști, la cinci stele, iar restul oamenilor din oraș parcă erau din alt film. Vedeam asta și când mergeam la piață. Noi eram și plătiți foarte bine în Azerbaidjan ca și fotbaliști. Totul era atât de ieftin pentru noi, dar îmi dau seama că era atât de ieftin pentru că ăla era nivelul pe care și-l permiteau ceilalți oameni.

Și în Rusia?

Sincer să fiu, Moscova e unul dintre orașele mele preferate ca și frumusețe. Poate chiar cel mai frumos oraș în care am fost. E un oraș superb, mai ales vara când au și ei parte de un pic de soare.

Și un lucru neobișnuit?

Hmmm... distanțele foarte mari. Țin minte că eram la Torpedo Moscova și am zburat cam opt ore ca să jucăm un meci (n.r. - râde). Deci n-am mers opt ore, am zburat!

• În fotografie, George Florescu după un gol marcat pentru Dinamo Moscova în poarta rivalei Lokomotiv.
  

Arsenal Kiev e una dintre fostele tale echipe. Mai ai prieteni, vorbești cu ei despre ce se întâmplă în Ucraina?

Mai am prieteni, da. Chiar la începutul războiului m-a sunat un fost coleg de acolo și m-a rugat să ajut un băiat din Ucraina. Chiar l-am ajutat, de când a început războiul l-am luat la mine acasă și stă la noi acasă. O perioadă a fost împreună cu mama lui, până în decembrie. Din martie până în decembrie a stat alături de mama lui, dânsa s-a întors la soțul ei și băiatul a rămas. E în continuare la noi acasă. Nu pot să zic că l-am adoptat, dar are 17 ani, avea 16 când a venit la noi. L-am ajutat să meargă și la fotbal, se simte foarte bine și mă bucur că am avut posibilitatea să ajutăm și noi.

A strălucit cu echipa de staruri a lui Mircea Lucescu

Care a fost cel mai bun meci din cariera ta?

Cel mai bun meci? Cred că în perioada petrecută în Ucraina, când am jucat împotriva lui Șahtior Donețk...

Era Mircea Lucescu acolo?

Celebra echipă a lui Mircea Lucescu, da. Era Srna pe dreapta, Raț în stânga. Era Fernandinho mijlocaș central, Willian, Douglas Costa, Luis Adriano, Mkhitaryan... era o echipă fenomenală. Am făcut 1-1 acasă cu ei și am fost declarat jucătorul meciului.

Ți-a zis ceva Mircea Lucescu după meciul ăla?

Am vorbit cu el, m-a felicitat. Îți dai seama, în perioada aia nimeni nu-i putea bate în Ucraina. Țin minte că în al doilea sezon i-am bătut 2-0 în prima etapă din retur. Ei aveau 45 de puncte după 15 meciuri. Deci aveau maximum! Și noi i-am bătut 2-0. Eram o echipă care le punea probleme.

Se inaugurase stadionul Donbass?

Da, am jucat pe Donbass. Am pierdut 5-0 (n.r. - râde). Cred că exact în sezonul ăla, când am jucat în prima etapă din tur și am pierdut cu 5-0 pe Donbass. Au fost niște meciuri excepționale. Și Dinamo Kiev avea o echipă senzațională. Și Dnpro. Și Metalist Harkov era o echipă foarte bună în perioada aia.

• Donbas Arena a fost inaugurată în 2009, dar a fost închisă cinci ani mai târziu, din cauza conflictului armat din Donbas. Stadionul a găzduit și meciuri la Campionatul European din 2014. 
  

Antrenorul cu care ai lucrat cel mai bine în cariera ta?

Pot să zic că a fost Leonid Kuchuk, antrenorul pe care l-am avut la Sheriff Tiraspol. El m-a luat și la Arsenal Kiev. A fost antrenorul care am lucrat cel mai bine, a fost la cel mai înalt nivel. N-aș vrea să fac un top, am lucrat cu antrenor foarte buni, cum ar fi Răzvan Lucescu, Victor Pițurcă, Dan Petrescu. Au fost foarte mulți, mi-ar fi greu să fac și un top 10. Dar despre Leonid Kuchuk n-am decât cuvinte de laudă, cu el am lucrat doi ani și jumătate la Sheriff Tiraspol și încă un an și jumătate la Arsenal Kiev. Colaborările noastre au fost extrem de benefice. În Moldova am luat două titluri, două Cupe și o Supercupă. O să spună toată lumea că în Moldova e foarte ușor să iei titluri... așa este! Aveam o echipă foarte bună la Sheriff Tiraspol. În Ucraina ne băteam cu niște super puteri și am reușit să ne calificăm în cupele europene. Aveam un șoc extrem de consistent, ne ziceau și colegii de la celelalte echipe. Tot timpul le era frică... frica aia fotbalistică, la aia mă refer.

Ce fotbalist din Superligă te impresionează astăzi?

L-aș da exemplu pe Nistor! Chiar a făcut un sezon senzațional. Mi-aș fi dorit mereu ca antrenor să am un jucător ca și Dan Nistor, un jucător foarte util pentru echipă. Mai sunt și alți jucători, bineînțeles că și Olaru. De mult este unul dintre favoriții mei din Superligă.

Cum arată astăzi noul George Florescu? Te întreb pentru că ai făcut o serie de schimbări în viața ta în ultima vreme.

Da... arată ca un om împăcat, fericit, împlinit... cea mai imporantă schimbare a fost că l-am primit pe Iisus Hristos în viața mea. Cred că nu există niciun lucru mai important în viața unui om decât acesta. A fost o chemare, așa am simțit. Am avut o căutare, am trecut prin mai multe experiențe. Mi-am dat seama că toate aceste experiențe duceau într-un singur loc și, până la urmă, ochii mi-au fost deschiși. Nu aș schimba cu nimic experiența întâlnirii cu Iisus Hristos.

• Anul trecut, George Florescu s-a botezat la Biserica Penticostală ”Betania” din Cluj-Napoca

Spune-mi un artist care ți-a plăcut la UNTOLD.

Când?

Oricând, bănuiesc că ai fost la mai multe ediții.

Da, am fost mai de mult. Nu vânam nume, mă duceam cu prietenii, căutam mai mult un anumit gen de muzică. Muzică electronică. Nu sunt un mare, mare fan, deci n-o să pot să-ți dau nume pentru că nu-i știu. Dar de doi ani, de când am făcut anumite schimbări în viața mea, nu mă mai duc. Nu mai frecventez.

Glumind puțin, ce înseamnă să ai o casă în Cluj pe perioada Untold?

(n.r. - râde) Pentru unii e foarte benefic, bănuiesc! Din punct de vedere financiar, probabil. Am mai auzit de niște cazuri în care oamenii se mutau la țară pe perioada UNTOLD-ului ca să-și închirieze casele. Pentru mine e aceeași viață, unde stau eu nu se aude nici muzica, nu e nici aglomerația specifică genului ăsta de evenimente.

Încă ești pasionat de gastronomie?

Da, da.

Vin sărbătorile. Ești pregătit?

Normal! 

Te instalezi tu în bucătărie?

Nu, nu! O las pe soție. Ea se pricepe mult mai bine, eu doar din când în când mai...

Întinzi o mână de ajutor.

Exact!