GALERIE FOTO Georgina Rodriguez, protagonista unui documentar Netflix. Imagini spectaculose din producția care va fi lansată în ianuarie
Documentarul produs de Netflix despre Georgina Rodriguez va fi lansat pe 27 ianuarie 2022.
"Mulți îmi cunosc numele, însă puțini știu cine sunt" începe trailer-ul producției prin intermediul căreia se anunță data de lansare.
Partenera lui Cristiano Ronaldo urmează să nască gemeni în aprilie, iar cu două luni înainte va apărea o producție Netflix intitulată "I'm Georgina".
"Este despre minciunile din spatele publicațiilor, povești de pe Instagram și de la diverse evenimente. Toate episoadele vor apărea pe 27 ianuarie", se arată în comunicat.
Cristiano Ronaldo, tată de gemeni din nou
Cristiano Ronaldo (36 ani) și iubita sa, Georgina Rodriguez (27 ani) se pregătesc să devină părinți încă o dată și au anunțat asta prin intermediul contului de Instagram, în urmă cu aproape două luni. Atacantul i-a informat atunci pe fanii săi că Georgina este însărcinată cu gemeni.
După aproape două luni, Cristiano Ronaldo a dezvăluit și sexul gemenilor, printr-un clip postat tot pe contul său de Instagram. Filmarea a fost făcută de iubita fotbalistului, în absența sa, iar în clip apar ceilalți copii, care și fac dezvăluirea.
Astfel, Cristiano Ronaldo se pregătește să fie tată de gemeni pentru a doua oară, tot de fetiță și băiețel. Ronaldo și Georgina mai au împreună o fetiță, pe Alana Martina.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News