Gigi Becali nu mai stă la discuții! Anunțul patronului FCSB: „E vorba de 770.000 de euro! Am cerut executare silită!”
Gigi Becali (64 ani) este cunoscut pentru afacerile pe care le are și în afara sferei fotbalului.
Patronul vicecampioanei României este și un om de afaceri de succes, iar averea sa confirmă acest lucru. Gigi Becali se află în plin proces cu Primăria Capitalei și are încă un litigiu în instanță deschis de pe urma căruia așteaptă să obțină o sumă considerabilă de bani, după cum a dezvăluit chiar el.
Încă un proces al lui Gigi Becali cu Primăria Capitalei
Finanțatorul roș-albaștrilor așteaptă suma de 770.000 de euro în schimbul unui teren pe care l-a vândut în urmă cu ceva timp și a spus că a cerut executarea silită a Primăriei Capitalei pentru a-și primi bani. Gigi Becali a obținut cu ajutorul instanței compensații financiare în urma unei expropieri în București.
„Tată, mă judec cu ei de 11 ani. Am câștigat, în sfârșit, am trecut de toate instanțele posibile, dar nu vor să dea banii. La mijloc este vorba de 770.000 de euro. Așa că am cerut executarea silită, după ce am vorbit cu avocații.
Este vorba despre o expropriere. Eu am vândut un teren către o companie de telefonie mobilă, cu 700 de euro metrul pătrat, lângă Mall Promenada. Au construit, au făcut șoseaua, dar au trecut pe terenul meu. Și trebuie să dea banii, normal. Asta este povestea. Și acum, repet, nu vor să plătească. Așa că am ajuns cu ei la executare. E simplu, trebuie să plătească”, a declarat Gigi Becali pentru Cancan.
Gigi Becali și Primăria Capitalei sunt la al doilea conflict major în acest an, asta după ce în februarie 2022, FCSB a pierdut un proces Primăria, prin care era obligată să achite peste un milion de lei. Gigi Becali s-a angajat să se ocupe de schimbarea gazonului de pe Arena Națională, însă ulterior nu a mai plătit chiria pentru 15 meciuri disputate de FCSB acolo.
Patronul s-a bazat pe o înțelegere pe care o avea cu fostul primar, Gabriela Firea, în 2017, când ajunsese la un acord să contribuie la schimbarea gazonului, iar suma urma a fi scăzută din chiria pe care FCSB ar fi obligată să o achite. Cu toate astea, Nicușor Dan, actualul primar nu a recunoscut înțelegerea dintre Gabriela Firea și Gigi Becali, astfel că s-a ajuns la proces.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News