VIDEO Imaginile incredibile la meciul lui Amir Khan. Mama lui Phil Foden și fotbalistul, atacați la vestiar: reacția celor de la City
Phil și Claire Foden au fost implicați într-o altercație la un meci de box.
Clubul englez de fotbal Manchester City s-a declarat "şocat şi consternat" duminică pentru insultele suferite sâmbătă de jucătorul său Phil Foden şi de familia acestuia, în timp ce asistau la un meci de box, informează AFP.
"Suntem şocaţi şi consternaţi de natura insultelor şi de agresiunea la care au fost supuşi membrii familiei lui Phil", se arată într-un comunicat dat publicităţii de clubul din Manchester.
Într-o înregistrare video difuzată pe reţelele de socializare, jucătorul în vârstă de 21 este văzut cum este agresat verbal de persoane neidentificate la Manchester Arena.
Mama atacantului englez, Claire Foden, a fost apoi implicată într-o altercaţie, înainte ca alte persoane apropiate jucătorului să intervină pentru a-i lua apărarea.
"Îi vom acorda lui Phil şi familiei sale tot sprijinul de care au nevoie", a adăugat Manchester City.
Foden a asistat la un meci între Amir Khan şi Kell Brook, pe care acesta din urmă l-a câştigat în runda a 6-a. Anterior, mijlocaşul ofensiv englez jucase în meciul pierdut de City în faţa lui Tottenham (2-3) în Premier League, pe Etihad Stadium.
Claire Foden, the mother of Phil Foden of Manchester City involved in a fight at Brook vs Khan fight, the footballer and his lover Rebecca Cooke was present. It appears Foden’s mom was punched first. pic.twitter.com/NvWcQ5RDBC
— Futball News (@FutballNews_) February 20, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News