Ireal! La doar 18 ani, numit de tatăl său preşedinte de club și ministru al Sportului
Ramzan Kadîrov face legea în Cecenia.
Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, l-a numit pe fiul său de 18 ani Ahmat în funcţia de preşedinte al clubului Ahmat Groznîi, care evoluează în prima ligă rusă de fotbal, la câteva zile după ce îl numise şi ministrul Sporturilor din republica rusă, scrie DPA.
"Suntem convinşi că echipa se aşteaptă la noi succese, victorii şi rezultate bune sub conducerea lui Ahmat Ramzanovici", se arată în comunicatul clubului.
Fondat în 1946 ca Dinamo Groznîi, clubul s-a numit apoi Terek Groznîi, iar din 2017 poartă actualul nume de Ahmat, fiind finanţat de familia Kadîrov. În prezent, Ahmat Groznîi ocupă locul zece în liga rusă.
Printre antrenorii care s-au perindat la Ahmet se numără olandezul Ruud Gullit şi Stanislav Cercesov, fost selecţioner al Rusiei.
Ramzan Kadîrov, preşedinte al Ceceniei din 2007
Ahmat Kadîrov a primit numele bunicului său, care a condus ţara între 2003 şi 2004, înainte de a fi asasinat.
Ramzan Kadîrov a devenit preşedinte în 2007 şi are relaţii strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin. El a fost acuzat de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv de tortură, răpiri şi crime. Fiul său Ahmat a intrat în politică acum doi ani şi a ocupat funcţii ca ministru adjunct al Sporturilor şi ministru al Tineretului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News