Mario Iorgulescu, primele declarații după accidentul mortal pe care l-a provocat în urmă cu trei ani

Mario Iorgulescu, primele declarații după accidentul mortal pe care l-a provocat în urmă cu trei ani Stiri

Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, a oferit primul interviu după accidentul petrecut în 2019, în urma căruia un tânăr a fost omorât în trafic.

După accident, fiul lui Gino Iorgulescu a fost internat la o clinică din Italia. Mario are o leziune la lobul frontal și este internat la o clinică psihiatrică.

Mario Iorgulescu, primele declarații după accidentul din 2019

”Sunt în Italia, într-o clinică psihiatrică. Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, abia pot să stau. Sunt înconjurat, aici, de oameni cu probleme psihice. Nu am cu cine să vorbesc, am momente când o iau razna.

Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici. Fac terapie tot timpul, medicamentație, mă ajută să stau pe linia de plutire, dar tot nu e bine. Mi se agravează constant situația. 

Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România… Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni”, spune Mario Iorgulescu, potrivit Fanatik.

Mario Iorgulescu a fost implicat într-un accident teribil pe 8 septembrie 2019, în urma căruia Dani Vicol, tată a doi copii, a murit pe loc, iar fiul președintelui LPF a fost internat la Spitalul Elias. Mario a fost externat la cererea părinților și a ajuns în Italia, unde se află de mai bine de trei ani.

„Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, a mai precizat Mario Iorgulescu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!