EXCLUSIV Informații șocante din Donețk: "Dau muzica tare ca să nu mai audă gloanțele și obuzele!" 

Informații șocante din Donețk: Dau muzica tare ca să nu mai audă gloanțele și obuzele!   Stiri

Un fost fotbalist de la Șahtior Donețk ține legătura cu un prieten blocat în teritoriul cucerit de Rusia. 

Daniel Florea (46 ani) a fost al treilea fotbalist român transferat de Șahtior Donețk, după Marian Aliuță și Marian Savu, și a evoluat pentru "mineri" între 2001 și 2004, câștigând primul titlu din istoria clubului lui Rinat Ahmetov, în 2002. Ulterior, a mai evoluat în Ucraina la Metalurg Zaporijjea (2005) și Metalurg Donețk (2006). Gălățeanul ține legătura cu un prieten moldovean, care se ascunde în Donețk, de teamă că ar putea fi trimis forțat de separatiștii pro-ruși la război contra Ucrainei. 

Bărbații din Donețk se ascund de separatiștii pro-ruși, care îi bagă cu forța în armata lor 

"Nu m-am gândit niciodată că se va ajunge la război, la o confruntare de asemenea proporții.  Am un prieten moldovean stabilit la Donețk, care m-a ajutat cu acomodarea în perioada când jucam la Șahtior. El îmi spunea că pe stradă sunt numai femei, bătrâni, copii mici, care merg să se aprovizioneze. Nu credeam că e posibil așa ceva în 2022, intră poliția peste muncitorii ăștia care încă mai merg la muncă la fabricile din zonă și îi ridică, îi trimit forțat la război.

Am vorbit cu el și îmi spunea că e o situație foarte dificilă, nu iese din casă. Îi e frică, pentru că, dacă îl vede poliția sau vreo vecină, îl duc la unitatea militară și îl duc la război. Separatiștii îi bagă direct în armată, pe orice bărbat are între 18 ani și 60 de ani. 

I-am zis să vină la Galați, dar a spus că e greu. Dacă îl prind separatiștii îl trimit în armata lor, dacă îl prind ucrainenii îi trimit să lupte pentru ei. Vrea să își trimită soția și copiii, ca să scape din țară, și apoi va vedea ce poate să facă el. E o situație foarte dificilă acolo. Toată lumea așteaptă să se termine într-un fel, pentru că cei care suferă sunt oamenii de rând. Familia lui nu mai suportă când se trage, pun muzică și dau volumul mai tare ca să nu mai audă zgomotul de gloanțe și de obuze.

"Ucrainenii sunt orgolioși și loiali, mă aștept să-și ajute armata" 

La cum îi știu, ucrainenii sunt un popor ambițios și orgolios. Acum, nu știu cât pot să reziste cu brațele în fața tehnologiei și armelor mai puternice ale rușilor. Nu știu dacă pot să compenseze numărul mai mare al rușilor... Cred că au fost luați și prin surprindere, nu se aștepta nimeni să fie un atac de asemenea anvergură. Ca nație, sunt oameni muncitori și loiali, mă aștept să încerce să lupte, să meargă să-și ajute armata.        

Sincer, eu nu văd o deosebire între ucraineni și ruși. În Donețk, când jucam eu acolo, exista un dialict ucrainean, dar 80% vorbeau rusește. Poate că cei bătrâni vorbeau doar dialectul ăsta ucrainean, foarte puțin diferit de limba rusă. După înfățișare și mentalitate nu văd nicio diferență între ruși și ucraineni. Nu exista nicio tensiune etnică, nicio rivalitate, nu existau nici măcar glumele făcute la noi între bucureșteni, moldoveni, ardeleni sau olteni. Am jucat meciuri amicale contra echipelor rusești, dar au fost bine primite. Fiind slavi, erau agresivi și rușii, și ucrainenii, asta e firea lor. 

Cred că există interese politice, care au dus la acest război. Cred că sunt și interese economice. Donețkul era un oraș foarte bogat, foarte dezvoltat. Rușii au intrat prima dată în Donețk, în Lugansk, unde aveau mult cărbune, erau fabrici, erau combinate mari. Prietenul meu îmi spunea că au intrat încă din 2014 acolo, au preluat controlul, umblau cu arme prin oraș, dar abia acum au devenit foarte agresivi. 

Au început să ajungă refugiați și în Galați

Nu mai sunt antrenor la Unirea Constanța, sunt acasă, la Galați, așteptăm să vedem unde mergem. Galațiul este la doar 20 kilometri de granița cu Ucraina, dar e o situație mai complicată. Pe câțiva kilometri pătrați sunt granițe cu Moldova și cu Ucraina, apoi, până la Odesa e și Transnistria, cred că au ocupat și rușii o fâșie de teren. 

Cred că mai ușor se trece în Moldova, decât să se ajungă la Galați, deși distanța e mai mică. Nu am văzut încă refugiați în oraș, dar lumea spune că încep să vină ușor-ușor. Cred că vor veni, dar nu în număr așa mare. Cred că pe la Suceava și Botoșani va trece grosul refugiaților. Peste granița de aici se trece cu mașina, dar e mai complicat pentru că e Ucraina, e Moldova, e iar Ucraina. Cred că le e teamă și etnicilor români din Ucraina, pentru că sunt în număr mare și nu se știe care e atitudinea rușilor față de ei", a declarat Florea pentru Sport.ro.    

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!