Mărturiile fotbaliștilor care au scăpat din Mariupol. Cum au fugit și ce le făceau soldații ruși: „Sunt niște neoameni!”
Stiri
Mariupol este sub asediul armatei ruse din 25 februarie, iar autoritățile din Ucraina au anunțat că 90% dintre clădirile orașului au fost distruse sau avariate. Organizația umanitară Crucea Roșie descrie situația orașului din sud-estul Ucrainei drept una „apocaliptică”.
de Ionuț AXINESCU
Câțiva fotbaliști ai echipei locale FC Yarud, din a doua ligă ucraineană, au povestit cum au reușit să supraviețuiască în Mariupol timp de câteva săptămâni și cum au izbutit, până la urmă, să scape din infern.
Ihor Bykovsky: „Am plecat nouă oameni, un câine și o pisică, toți într-o mașină”
Ihor Bykovsky (25 de ani), fost jucător la Șahtior Donețk, a trăit câteva săptămâni izolat, lângă stadionul Volodymyr Boyko.
„Nu am avut apă, lumină sau mijloace de comunicare cu ceilalți. Era înfricoșător până și să ieșim afară. Mașina mea a rămas fără benzină pe 28 februarie, iar timp de o lună nu am găsit combustibil. Dacă vindea cineva, cerea o mie de grivne pentru un litru.
Pe 16 martie, am avut semnal pe strada noastră și atunci am putut să o sun pe mama. Ea a aflat că există niște oameni în zona noastră care au benzină. M-am dus la ei prima dată pe 16 martie, dar mi-au spus că așteaptă un autocar, pentru că mașina lor s-a stricat. M-am întors la ei pe 23 martie. Autocarul nu venise, așa că mi-au dat 20 de litri de benzină și i-am luat pe toți în mașina mea. Am plecat de dimineață, nouă oameni, un câine și o pisică, toți într-o mașină”, a povestit fotbalistul.
„Când am plecat, am văzut oameni întinși pe jos, fără capete, fără mâini sau fără picioare. Am ieșit prin Topolinka. Jumătate dintre poduri erau aruncate în aer, jumătate erau minate”, a continuat Bykovsky.
Sportivul a explicat că, la fiecare 15 minute, mașina lui era oprită în puncte de control. Soldații ruși îl dezbrăcau și îi verificau tatuajele, în căutarea unei svastici. Drumul de la Mariupol la Zaporojie a durat, în total, două zile și jumătate.
„Cel mai rău a fost când am traversat un drum minat. Ne-au zis să mergem drept înainte, pentru că dacă o luăm la stânga sau la dreapta, s-ar putea să explodeze. A fost înspăimântător.
Casa mea s-a dus. Nu mai e nici la Irpin, nici la Mariupol. Totul a ars, lovit de obuze. Vrem ca războiul să se termine cât mai repede și Ucraina să câștige. Vrem ca aceste creaturi să fie izolate de întreaga societate. Sunt niște neoameni. Nu ai cum să faci așa ceva”, a mai spus Bykovsky, potrivit ua-football.com.
Kyrylo Matveyev a supraviețuit într-un beci: „În Mariupol nu se mai poate trăi!”
Kyrylo Matveyev (25 de ani), și el jucător la FC Yarud, a crezut că războiul se va încheia în trei-patru zile, așa că a rămas în Mariupol. Până pe 15 martie, a trăit împreună cu mama sa într-un beci, fără să iasă afară. Nu avea internet și nici telefon mobil, așa că nu a știut exact ce se întâmplă în oraș.
„Am avut provizii de mâncare, mama nu a mers decât o dată la magazin. Nu găseai carne sau pâine și totul era de două sau de trei ori mai scump. Puteai cumpăra doar conserve și paste, asta dacă aveai noroc”, a zis Matveyev.
Pe 15 martie, rachetele au lovit casele învecinate, așa că fotbalistul a decis să iasă din adăpost, cu orice risc. A avut noroc să-și găsească mașina în stare bună și a plecat împreună cu mama lui, trei vecini și câinele său.
„Trăiam în centrul unui oraș frumos, în plină dezvoltare, cu drumuri bune și case noi. N-a mai rămas nimic din el. Când am plecat, oamenii efectiv se aruncau sub roțile mașinii mele, se puneau în genunchi și ne implorau să-i luăm cu noi. Nu mai au casă, nici mâncare, nici bani. Oamenii mor zilnic acolo. Mariupol e un oraș în care nu se mai poate trăi. Dacă ar începe acum reconstrucția orașului, ar dura zece ani să fie ca înainte”, a mai spus fotbalistul.
Volodymyr Yaksmanytsky: „Am pus un cearșaf alb pe mașină, ca să vadă că suntem civili!”
Și Volodymyr Yaksmanytsky (45 de ani), ex-fotbalist în prima ligă din Ucraina, a rămas în Mariupol, pentru că părinții săi au refuzat să părăsească orașul. Timp de două săptămâni, a auzit zilnic împușcături și explozii.
„Nu prea ieșeam din casă, dar când o făceam, vedeam adesea cadavre. Pe 18 martie, am decis să plecăm din oraș. Seara, eu și părinții mei am început să strângem documente și câteva lucruri, cele mai necesare.
Am avut norocul că mașina mea era parcată sub intrarea de la groapa de gunoi și, în trei săptămâni de război, nu a fost zgâriată. Totul ardea în apropiere, așa că a fost o minune că mașina a rămas intactă.
Am plecat la 7 dimineața și am pus un cearșaf alb pe mașină, ca să se vadă că suntem civili. Am mers spre est prima dată, dar totul era distrus: fire care atârnau, epave, totul ars, o tăcere înfricoșătoare. Era închis drumul, așa că ne-am întors. Exista deja un punct de control și am avut șansa că un coridor de evacuare se deschidea chiar în acea zi”, a mai spus Yaksmanytsky, pentru ua-football.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
