Mesajele emotionante din Liga I dupa tragedia aviatica din Columbia. Ce au transmis Mutu si brazilianul Eric
Adrian Mutu a transmis condoleante dupa prabusirea avionului care transporta echipa braziliana Chapecoense in Columbia, unde urma sa dispute finala Copei Sudamericana.
"Inima si gandurile mele vor fi alaturi de Chapecoense!! Odihniti-va in pace, baieti!", a scris Adrian Mutu pe Facebook.
Pe aceeasi retea de socializare a reactionat si clubul FC Voluntari.
"Un gand de alinare si sincere condoleante familiilor indurerate. Gandurile noastre sunt cu voi, Associacao Chapecoense de Futebol!", a scris gruparea ilfoveana.
Printre cei care au transmis condoleante a fost si Eric de Oliveira, fotbalistul brazilian al lui Gaz Metan Medias.
"Doliu. Fie ca Dumnezeu sa ofere alinare familiei tuturor jucatorilor lui Chapecoense. RIP", a scris Eric pe Facebook.
La bordul avionului care s-a prabusit, un British Aerospace 146 al companiei aeriene boliviene Lamia, se aflau 81 de persoane - noua membri ai echipajului si 72 de pasageri, printre care membrii echipei de fotbal braziliene Chapecoense. Aeronava s-a prabusit intr-o zona muntoasa in timp ce se apropia de Medellin, unde urma sa aterizeze. Echipa Chapecoense se deplasa la Medellin pentru a juca miercuri partida tur a finalei Copei Sudamericana contra echipei locale Atletico Nacional.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News