Mihai Stoica, noi dezvăluiri despre accidentul lui Gigi Becali cu Rolls-Royce-ul
Duminică, 12 noiembrie, Gigi Becali, finanțator FCSB, a ajuns în șant cu bolidul său de lux.
Incidentul s-a petrecut pe Centura București, după ce Gigi Becali, aflat la volanul unui Rolls-Royce, a încercat să evite un șofer care a intrat în depășire. Finanțatorul de la FCSB a oferit o primă reacție.
Mihai Stoica, noi dezvăluiri despre accidentul lui Gigi Becali cu Rolls-Royce-ul
Mihai Stoica, managerul general FCSB, a vorbit despre incidentul produs pe Centura București și a subliniat că Gigi Becali se simte ok și că a fost o noapte albă în ziua accidentului. Oficialul roș-albaștrilor a precizat că a fost alături de latifundiarul din Pipera la spital.
„Imaginează-ți că noi am plecat... Accidentul a fost duminică dimineața și noi am plecat noaptea spre dimineață pe la patru-cinci la Râmnicu Vâlcea. Am fost cu el la spital. Gigi s-a dus la poliție și după a plecat. (n.r. noapte albă?) Da.
E ok. Groapa era destul de mare. Bine că nu s-a răsturnat”, a spus Mihai Stoica la televiziunea OrangeSport.
Gigi Becali a mai fost implicat într-un accident rutier în luna septembrie a acestui an. La acel moment s-a scris că bolidul finanțatorului de la FCSB a fost ușor avariat, însă omul de afaceri transmitea ulterior că "nu m-a atins, eu n-am simțit".
Prima reacție a lui Gigi Becali după ce a ajuns în șanț cu Rolls-Royce-ul
"Nu sunt bine, sunt foarte bine. Veneam de la biserică, am intrat într-o depășire pe Centură. Un alt om n-a ținut cont, nu cred că m-a văzut, eram în unghiul mort. A intrat și el în depășire, iar ca să-l feresc pe el am intrat în șanț și gata.
Toată lumea e bine, dar acum să ia camerele de luat vederi. Ăla trebuie să oprească pentru că el a fost vinovat și am intrat eu în șanț ca să-l evit pe el.
Nu, tată, eu eram la volan, nu Luțu. Eu am plecat, am lăsat mașina acolo și l-am chemat pe Luțu să ia mașina. Eram doar eu în mașină.
Celălalt șofer a plecat, nici măcar n-a stat să vadă. De unde să știu eu cine era? Eu am intrat în șanț și la revedere, el a plecat. Probabil i-a fost frică", a spus Gigi Becali la România TV.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News