Magnatul rus fugar, care deține un club de fotbal în Moldova, a fugit din Israel. Interpolul, pe urmele sale

Magnatul rus fugar, care deține un club de fotbal în Moldova, a fugit din Israel. Interpolul, pe urmele sale Stiri

Magnatul pro-rus fugar Ilan Şor, acuzat de autorităţile din Republica Moldova că a supravegheat o schemă de „cumpărare” a alegătorilor, a părăsit Israelul în această săptămână, dar nu se ştie unde se află, a declarat joi un oficial Interpol.

Ilan Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare de un tribunal din R. Moldova în luna aprilie pentru o fraudă bancară de un miliard de dolari şi a organizat luni de zile proteste de stradă din Israel pentru a cere demisia guvernului preşedintei pro-europene Maia Sandu.

Curtea Constituţională a scos în afara legii partidul său, iar autorităţile le-au interzis aliaţilor săi să candideze la alegerile locale din această săptămână pentru un alt partid, potrivit Agerpres.

Oficialii l-au acuzat pe omul de afaceri Şor că a canalizat echivalentul a 50 de milioane de euro în R. Moldova pentru a „cumpăra” alegători.

Ilan Șor a părăsi Israelul

Viorel Ţentiu, şeful biroului Interpol din R. Moldova, a declarat pentru postul de stat Moldova-1 că Ilan Şor a părăsit Israelul. „Am primit informaţii că Şor a părăsit ţara pe 6 noiembrie seara”, a spus Tenţiu. „Identificarea zborului şi destinaţia rămân necunoscute”.

El a spus că se crede că Şor a zburat în Turcia, dar oficialii turci au spus că ultima oară când acesta a sosit acolo a fost în 2015. Nu există niciun indiciu că Şor se află în Rusia, a spus Ţentiu.

„Rusia este o ţară care cooperează cu Interpol şi, dacă este necesar, R. Moldova va cere secretariatului general al Interpolului din Lyon să ia măsuri”, a adăugat şeful biroului Interpol din R. Moldova. „Culegem informaţii pentru a stabili unde s-a dus. În conformitate cu solicitarea R. Moldova de reţinere şi arestare a lui Şor, toate statele membre ale Interpolului au fost întrebate dacă acesta se află pe teritoriul lor”.

Jurnalul TV din R. Moldova informase anterior că Ilan Şor urma să se întâlnească la Istanbul cu membri de rang înalt ai Partidului Socialist, favorabil Rusiei, dar membrii partidului au negat acest lucru.

  • Ilan Șor deține mai multe afaceri în Republica Moldova și este patronul clubului de fotbal FC Milsami Orhei.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!