Mircea Lucescu: "Nu mă feresc de alți sportivi mari ai noștri. Ivan Patzaichin a fost cel mai mare!"
Mircea Lucescu e profund marcat de moartea prietenului său, Ivan Patzaichin.
Ivan Patzaichin s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 71 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală incurabilă.
Mircea Lucescu: "Ne-a părăsit un model"
”Am mai spus, o repet: a fost cel mai mare sportiv al României. Nu mă feresc față de alți mari sportivi ai noștri. Iau în calcul, alături de atâtea și atâtea medalii pe care le-a câștigat ca sportiv, pe cele luate ca antrenor. Nu trebuie să uităm asta. A purtat cu mândrie culorile țării și ca sportiv și apoi, ca antrenor. Și-a asumat întreaga răspundere.
L-am cunoscut în anii 70, ambii fiind la același club, Dinamo. Am fost prieteni. Este un moment extrem de greu pentru mine să aflu că Ivan nu mai este. Așa cum este pentru întreg sportul românesc. Ne-a părăsit un model, un mare luptător, un mare campion, un mare antrenor, un mare prieten. Un om de o seriozitate, de o cultură, de o modestie… Exemplare!”, a spus Mircea Lucescu într-un dialog cu jurnalistul Daniel Nanu.
Patzaichin, de patru ori campion olimpic
Născut pe 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen).
Comitetul Olimpic Internaţional i-a decernat, în 1990, cea mai înaltă distincţie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, în anul 2000 a fost distins cu Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Ofiţer, iar în 2008 i-a fost conferit ''Meritul Sportiv'' clasa I, de preşedintele Traian Băsescu.
Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc. În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La 26 noiembrie 2019, Ivan Patzaichin, legendă a sportului românesc şi internaţional, a primit, la aniversarea a 70 de ani, cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News