VIDEO Pedeapsa primită de Ionel Ganea după ce a fost reținut de polițiști la Arena Națională

Fostul internațional Ionel Ganea (50 de ani) a fost prezent la Arena Națională pentru a urmări meciul România - Irlanda de Nord 1-1, vineri seară, însă până să intre pe stadion a fost oprit de polițiști.

Brigada Rutieră a anunţat, vineri seară, în urma unui incident de la Arena Naţională semnalat de presa sportivă şi care l-a avut protagonist pe Ionel Ganea, că fostul fotbalist a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere şi a fost sancţionat pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier, precum şi pentru lipsa documentelor prevăzute de legislaţia rutieră în vigoare.

Ionel Ganea, fără permis 30 de zile și amendat cu 2.650 de lei

“La data de 22 martie a.c., în jurul orei 21:00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în proximitatea stadionului Naţional Arena pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă rutieră precum şi fluidizarea traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat. Conducătorul autovehicului nu a respectat semnalele poliţistului rutier continuându-şi deplasarea.

În acest context, iniţial, poliţiştii i-au solicitat prin intermediul staţiei de amplificare să oprească, iar ulterior, pentru că nu s-a conformat, au procedat la blocarea autovehicului, extragerea conducătorului şi conducerea acestuia la sediul Brigăzii Rutiere, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere, citat de News.ro.

Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatura din dotare, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ, se menţionează în comunicat.

Brigada Rutieră a precizat că persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare 2650 de lei, pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier, precum şi pentru lipsa documentelor prevăzute de legislaţia rutieră în vigoare, fiind dispusă totodată şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

Fostul internaţional Ionel Ganea a fost urcat într-o maşină a Poliţiei, cu câteva zeci de minute înaintea meciului amical al naţionalei României cu Irlanda de Nord.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!