Plângere penală împotriva starului de la Bayern Munchen după mesajele postate în urma atentatelor Hamas
Noussair Mazraoui (25 ani) s-a pronunțat în cazul conflictului dintre Israel și gruparea teroristă Hamas, care este în plină desfășurare.
Fundașul lui Bayern Munchen a postat mesaje de sprijin pentru Palestina în contextul conflictului pornit după ce gruparea teroristă Hamas a lansat un atac asupra Israelului. S-au cerut măsuri împotriva jucătorului după mesajul postat, deși bavarezii au anunțat, printr-un comunicat oficial, că lui Mazraoui nu i se va întâmpla nimic.
Cu toate astea, fotbalistul a fost denunțat penal de Volker Beck, președintele Asociației Germano-Israeliene, considerând că mesajele pe care acesta le-a postat pe rețelele sociale după atentate sprijină delictul crimelor împotriva umanității.
Plângere penală împotriva lui Noussair Mazraoui
Mazraoui a postat pe rețelele sociale un mesaj în care transmitea că „se roagă ca Dumnezeu să le aducă victoria fraților săi palestinieni”, iar Beck susține că astfel fotbalistul și-a arătat susținerea față de teroriști. Volker Beck i-a criticat și pe oficialii lui Bayern Munchen pentru reacția avută, nemulțumit că nu au existat consecințe în acest sens.
„Comportamentul lui Bayern este lamentabil. Sper ca justiția să le deschidă ochii responsabililor clubului”, a declarat Beck citat de Mundo Deportivo.
Ce a transmis Bayern Munchen
Bayern a emis un comunicat în care au menționat că au avut „o conversație detaliată și clarificatoare” cu jucătorul în legătură cu postările care au stârnit „iritație și critici”. Directorul executiv al lui Bayern, Jan-Christian Dreesen, a declarat că jucătorul marocan a asigurat că respinge „terorismul și războiul”.
„Mazraoui ne-a asigurat în mod credibil că, în calitate de persoană iubitoare de pace, respinge hotărât terorismul și războiul și că nu a avut niciodată intenția de a provoca disensiuni cu postările sale. FC Bayern condamnă atacurile Hamas asupra Israelului”, a spus Dreesen, potrivit Wionews.
Clubul a adăugat că „este alături de comunitatea evreiască din Germania și de Israel; nimic nu justifică uciderea copiilor și a familiilor”.
Bayern a citat și declarația lui Mazraoui: „Condamn toate actele de terorism și organizațiile teroriste”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News