Proces important câștigat de Gerard Pique! A scăpat de plata a peste două milioane de euro
Curtea supremă de justiţie spaniolă a anunţat, miercuri, anularea unei condamnări care îl obliga pe jucătorul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, să ramburseze suma de 2,1 milioane euro fiscului spaniol, pentru un presupus delict de fraudă privind drepturile de imagine.
Cea mai înaltă instanţă juridică din Spania a afirmat, într-un comunicat, că acceptă "recursul în casaţie" al fundaşului catalan contra unei condamnări pronunţate de tribunalul Audienţei naţionale, în mai 2019, informează AFP, potrivit Agerpres.
Proces important câștigat de Gerard Pique!
Contenciosul datează din 2016, când un tribunal administrativ l-a condamnat pe fostul fundaş internaţional, considerând că a "simulat" o cedare a drepturilor sale de imagine societăţii Kerad Project pentru a plăti un impozit mai mic pentru anii 2008, 2009 şi 2010.
Tribunalul îl condamnase atunci la rambursarea a aproximativ 1,5 milioane euro impozite restante şi la plata unei amenzi de peste 600.000 euro.
Condamnarea a fost confirmată apoi de Audienţa naţională în 2019.
Dar Curtea supremă a respins decizia judecătorească conform căreia societatea Kerad Project ar fi fost doar un paravan, recunoscând astfel activitatea firmei, ale cărei conturi erau gestionate de fratele lui Gerard Pique.
Totodată, Curtea a considerat că sumele plătite în Marea Britanie, pe când era jucătorul lui Manchester United în 2008, ar trebui să "fie considerate drept cheltuieli deductibile pentru veniturile obţinute din muncă" în ceea ce priveşte plata impozitului pe venituri, fiind din nou în contradicţie cu judecata iniţială.
În consecinţă, Curtea supremă a anulat amenda acordată jucătorului, campion mondial în 2010 şi european în 2012 cu Spania.
Partenera de viaţă a lui Pique, cântăreaţa columbiană Shakira, care are, de asemenea, probleme cu fiscul spaniol, ar putea fi judecată pentru neplata unor impozite restante de 14,5 milioane euro, între 2012 şi 2014.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News