Reacția lui Gigi Becali după ce a fost implicat într-un nou accident de mașină
Gigi Becali, cunoscutul finanțator al echipei FCSB, a fost în centrul unui incident rutier minor în fața bisericii pe care o construiește în Pipera.
Deși inițial s-a raportat că Becali ar fi fost implicat într-o tamponare, latifundiarul din Pipera neagă ferm aceste acuzații.
Ce s-a întâmplat
Potrivit Spy News, marți dimineață, în jurul orei 10:00, Gigi Becali ar fi fost implicat într-un accident minor.
În fața bisericii pe care o construiește, mașina lui Becali ar fi tamponat ușor un autoturism de culoare roșie, în care se aflau două femei. Incidentul nu a cauzat răniți, iar după câteva minute de discuții la telefon și verificări, Becali le-ar fi cerut celor două femei să părăsească locul incidentului, pentru a permite echipelor de intervenție să gestioneze un alt accident mai grav care se petrecuse în apropiere.
Gigi Becali: "Sunt minciuni!"
Cu toate acestea, Gigi Becali a negat categoric că ar fi fost implicat într-un accident, scrie Sportpesurse.ro.
„Sunt minciuni, n-am făcut niciun accident. Ce, dacă am oprit într-un sens giratoriu, am făcut accident? Am oprit acolo ca să vorbesc cu niste doamne machidoance”, a declarat omul de afaceri.
Conform sursei citate, Becali ar fi explicat că oprirea sa în sensul giratoriu din apropierea bisericii a fost pentru a discuta cu câteva femei, și nu din cauza unui accident. Patronul roș-albaștrilor ar mai fi adăugat că nu există nicio coliziune și că speculațiile sunt nefondate.
Comunicatul poliției la acel moment
”Din primele cercetări a rezultat faptul că bărbatul respectiv ar fi fost conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier din data de 12 noiembrie a.c., produs pe DNCB la km 13+500 în zona localităţii Dobroeşti. În cauză conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, în vederea depistării prezenţei în organism a alcoolului şi a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative”, a transmis la acel moment IPJ Ilfov.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News