S-au vândut 5.000 de bilete pentru Gala Mihai Neșu (joi, ora 18:00, PRO ARENA și VOYO): ”Îmi doresc să văd stadionul plin”
Gala Mihai Neșu e LIVE pe Pro Arena și VOYO (joi, de la 18:00).
Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-au vândut aproximativ 5.000 de bilete de intrare la meciul caritabil organizat joi, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, în beneficiul Fundaţiei Mihai Neşu, între o selecţionată alcătuită din foşti mari fotbalişti români şi o selecţionată FIFPRO Europe.
Preşedintele AFAN, Emilian Hulubei, a explicat că acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, şi antrenorul Cosmin Olăroiu au achiziţionat câte 1.000 de bilete pe care le-au acordat persoanelor cu dizabilităţi şi copiilor de la diferite şcoli de fotbal din Capitală.
"Sperăm ca meciul pe care îl organizăm mâine în scopuri caritabile să fie un eveniment reuşit. Gala este un proiect prin care dorim să strângem fonduri şi să îl ajutăm pe Mihai Neşu să termine clinica de la Oradea. Şi mă bucur că au fost şi oameni care au dorit să ajute cumpărând multe bilete...
Domnul Şucu de la Rapid a achiziţionat 1.000 de bilete, Cosmin Olăroiu tot 1.000, iar jucătorii din primele trei eşaloane din România alte 1.000. Deci 3.000 de bilete au fost cumpărate şi apoi donate către persoane cu dizabilităţi şi către şcolile de fotbal din Bucureşti care şi-au dorit să vină cu copiii la acest eveniment", a spus Hulubei.
Florin Lovin: ”Mă bucur să fac parte din organizarea acestui eveniment”
Fostul fotbalist Florin Lovin, care s-a implicat de asemenea în organizarea evenimentului de joi, a afirmat la rândul său: "Mă bucur să fac parte din organizarea acestui eveniment, unul cu o amploare foarte mare. Eu cred că în afara faptului că este un eveniment caritabil, mâine va fi şi un meci de o calitate foarte bună, pentru că am văzut ce jucători sunt în cele două echipe.
S-au vândut undeva între 4.000 şi 5.000 de bilete, ceea ce pentru un eveniment caritabil în Bucureşti reprezintă o cifră destul de mare. Vor fi mulţi copii în tribune, fotbalişti în devenire, alături de părinţii lor".
"Vreau să mulţumesc antrenorului Gheorghe Hagi care a acceptat să vină alături de noi în acest demers. Şi nu e deloc simplu, deoarece el este angrenat în lupta pentru câştigarea campionatului.
Astfel de nume mari care au fost de acord să lase totul pentru a veni la acest meci caritabil ne-au făcut pe noi, organizatorii, să mergem înainte şi să facem tot posibilul să aducem cei mai buni jucători.
Şi va fi, zic eu, un regal fotbalistic, pentru că vor fi pe teren cei mai buni jucători români care au acum între 40 şi 45 de ani. Mihai Neşu le mulţumeşte pentru implicare, el din păcate nu va putea fi prezent la eveniment, dar va trimite un mesaj pe stadion înainte de începerea meciului", a adăugat Lovin.
Fostul portar Bogdan Lobonţ îşi doreşte ca meciul caritabil de mâine să se dispute cu tribunele pline. "Apreciez mult efortul organizatorilor pentru a duce la bun sfârşit acest eveniment. Îmi doresc ca mâine să văd stadionul Arcul de Triumf plin, de aceea invit iubitorii de fotbal să vină în număr cât de mare. Şi nu pentru noi, cei din teren, ci pentru Mihai Neşu, care are nevoie de ajutorul tuturor în ceea ce face el.
Este un om cu o energie extraordinară pe care o transmite tuturor în ciuda dificultăţilor pe care le are. El este un exemplu pentru noi toţi. Iar eu sunt onorat să particip la evenimentul de mâine. Îmi e dor de toţi foştii colegi, dar şi de cei care mi-au adversari", a precizat Lobonţ.
Robert Pires: ”Sunt fericit să fiu aici”
Prezent la conferinţa de presă, Robert Pires, campion mondial şi european cu selecţionata Franţei, s-a arătat fericit că poate da o mână de ajutor în beneficiul copiilor bolnavi.
"Mă bucur să mă aflu la Bucureşti, mai ales pentru un meci caritabil. Ştiu cât de importantă este strângerea de fonduri atunci când doreşti să construieşti o clinică pentru copii bolnavi. Sper că mâine vor veni mulţi spectatori la meci pentru a se putea strânge cât mai mulţi bani. Încă de prima oară când mi s-a propus să vin aici am zis 'Da', pentru că eu încerc întotdeauna să ajut cât pot de mult, în special copiii. Sunt fericit să fiu aici şi să joc alături de legendele fotbalului românesc", a precizat Pires.
Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) organizează, joi, de la ora 18:00, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, un meci caritabil în beneficiul Fundaţiei Mihai Neşu, între o selecţionată alcătuită din foşti mari fotbalişti români şi o selecţionată FIFPro Europe.
Evenimentul intitulat Gala Mihai Neşu are ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea complexului de recuperare neuromotorie Sfântul Nectarie din Oradea. Organizată de către AFAN şi FIFPro, în colaborare cu Durby Sports Marketing şi cu sprijinul Fundaţiei Mihai Neşu, partida va avea două reprize a câte 35 de minute şi se va desfăşura în data de 4 mai 2023, de la ora 18:00, pe stadionul Arcul de Triumf. Printre participanţii la eveniment se numără foşti jucători importanţi, care s-au angajat să sprijine această cauză nobilă", se arată în comunicatul citat.
Printre fotbaliştii români care vor juca se numără Bogdan Lobonţ, Răzvan Raţ, Dorin Goian, Lucian Sânmărtean, Daniel Niculae, Nicolae Dică sau Ionel Dănciulescu, iar în selecţionata internaţională vor evolua foşti mari jucători precum Vladimir Smicer, Robert Pires, Georgios Karagounis, precum şi actualul antrenor al echipei FCSB, Elias Charalambous.
Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News