FOTO Și-a tatuat numele lui Messi pe frunte după succesul din Qatar, iar acum regretă decizia luată: "Numai lucruri negative"
Succesul Argentinei de la Campionatul Mondial din Qatar i-a determinat pe unii oameni să ia decizii necontrolate.
Este cazul și unui influencer din Columbia care s-a entuziasmat foarte tare după victoria Argentinei la turneul final din Qatar.
Mike Jambs, pe numele său adevărat Maicol Quiñonez, și-a tatuat numele lui Messi pe frunte, la propriu și D10s pe obraji, iar acum regretă decizia pe care a luat-o.
"Îmi pare rău că am făcut aceste tatuaje, deoarece, în loc să îmi aducă lucruri pozitive, sute de lucruri negative au venit, atât pe plan personal, cât și pentru familie", a declarat acesta.
"Am fost mândru în primele zile, dar regret acum. Mi-au spus că nu sunt exemplu bun pentru societate", a adăugat tânărul care a hotărât să caute o variantă pentru a scăpa de ele.
Tatuajul pe care și l-a făcut Angel Di Maria după ce a câștigat Cupa Mondială
Argentinianul Angel Di Maria şi-a tatuat pe picior trofeul Cupei Mondiale, la câteva zile după ce el şi colegii săi au triumfat în Qatar.
“Pe piele pentru totdeauna. Mulţumesc mult, prietene. Ai spus-o atunci când am reuşit în Copa America, celălalt picior era păstrat pentru acest moment. S-a scris. Hai Argentina”, a notat fotbalistul pe Instagram, potrivit News.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News