Silvio Berlusconi s-a infectat cu coronavirus, dupa ce a facut "bunga-bunga" in Sardinia!

Silvio Berlusconi s-a infectat cu coronavirus, dupa ce a facut bunga-bunga in Sardinia! Stiri
Fostul proprietar al lui AC Milan si actualul patron al lui AC Monza s-a distrat in clubul sard al fostului sef al Formulei 1, unde a existat un focar de Covid-19.

Actualul lider al partidului Forza Italia si fostul patron al lui AC Milan a anuntat ca este infectat cu coronavirus. El este asimptomatic, dar a efectuat testul pentru ca s-a intors de curand dintr-o vacanta in Sardinia, acolo unde a existat un focar de infectie in clubul de noapte Emerald Coast, detinut de Flavio Briatore, fostul sef al F1. El a fost izolat in vila Villa San Martino din Arcore, regiunea Lombardia, la 20 km de Milano. Starea de sanatate a politicianului de 83 de ani este monitorizata atent de medicii de la Spitalul San Raffaele din Milano, dar acesta va continua sa lucreze pentru a sprijini candidatii formatiunii sale politice in alegerile regionale, cu interviuri in ziare, la televiziune si pe retelele de socializare. Italia este una dintre cele mai afectate tari de coronavirus, cu 280.000 de infectii si peste 35.000 de decese.

De asemenea, Berlusconi va continua sa ii coordoneze pe Adriano Galliani, Paolo Berlusconi si Cristian Brocchi, pentru a-i ajuta sa o duca pe AC Monza, actuala sa echipa de fotbal, in Serie A. In ultima luna, Monza a transferat un international danez (Christian Gytkjaer), unul croat (Mirko Marici), un tanar star brazilian (Carlos Augusto) si alti cinci jucatori italieni (Michele Di Gregorio, Giulio Donati, Andrea Barberis, Antonino Barilla, Andrea Colpani) pentru a ajuta clubul lombard sa ajunga in elita fotbalului italian. Silvio Berlusconi (82 ani), proprietarul unui imperiu media cu o avere de 8 miliarde de dolari (Forbes, 2018) si fost premier al Italiei de patru ori si a detinut clubul AC Milan intre 1986 si 2017, cand l-a vandut unor investitori chinezi, in schimbul sumei de 740 milioane euro. Sub conducerea sa, "rossonerii" au castigat 29 de trofee, printre care 8 titluri de campioana in Serie A si 5 trofee Champions League. 

Carismaticul afacerist si politician italian a fost si protagonistul a numeroase scandaluri sexuale si de coruptie, a fost acuzat de legaturi cu mafia si de sute de declaratii controversate. El a fost nevoit sa demisioneze, in 2011, dupa ce presa a dezvaluit ca organiza petreceri “bunga-bunga”, orgii cu prostituate si modele, stropite cu alcool si droguri, intr-un anturaj dubios. In 2013, el a primit interdictie pentru a ocupa o functie publica si a fost condamnat la 7 ani de inchisoare cu executare, dupa ce a fost gasit vinovat pentru ca ar fi intretinut relatii sexuale cu prostituata minora Karima El Mahroug, apoi a intervenit pentru a musamaliza cazul, dar, in 2014, a scapat de condamnare dupa ce avocatii sai au castigat apelul. In octombrie anul trecut, el a tinut din nou capul de afis al presei de scandal, din cauza ca familia modelului Imane Fadul l-a acuzat ca ar fi condamnat otravirea acesteia, pentru ca depusese marturie impotriva lui. In martie 2020, politicianul si-a parasit iubita, Francesca Pascale (34 ani), cu care era impreuna din 2012, pentru a se cupla cu o Martina Antonia Fascina (30 ani), o membra a Camerei Deputatilor din Italia. Alte episoade viralizate au fost cele in care a lasat-o sa astepte pe Angela Merkel timp de cateva zeci de minute, in timp ce vorbea la telefon pe peluza casei in care cancelarul german astepta, sau cand a facut miscari cu conotatii sexuale in spatele unei politiste care se intinsese sa puna o amenda pe parbrizul unei masini.  

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!