VIDEO Spectacol în tabăra Faimoșilor la Survivor! Robert Niță: „Sunt bun și mă vede din ce în ce mai multă lume!” Campioana Elena Chiriac, printre cele mai sexy apariții
Survivor România 2022 se vede la PRO TV!
În cadrul emisiunii 'La Măruță' de marți au fost prezentați cei 12 concurenți care intră în echipa Faimoșilor. Printre ei se află și participanți care au avut sau au legătură cu sportul, precum Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță sau Elena Chiriac.
„Eu știu că m-am născut pregătit, așa că, nu am probleme de genul acesta”, a declarat Cătălin Zmărăndescu în cadrul emisiunii.
Robert Niță: „Sunt bun și mă vede din ce în ce mai multă lume!”
Fostul fotbalist de la Rapid a avut un mesaj războinic în cadrul emisiunii și și-a adaptat și celebra replică: „Sunt bun, dar nu mă vede nimeni!”
„Sunt în lumea mea, sunt bun și mă vede din ce în ce mai multă lume. Am văzut că la cât de celebru erai, ai devenit și mai celebru. Te urmăresc și din mașină și de sub mașină, din casă, de peste tot.
Mai am un slogan pentru că show-ul este la PRO TV: 'Fiți buni azi, fiți buni mâine, că până la urmă'”, a spus Robert Niță la PRO TV.
Elena Chiriac, finalistă a emisiunii 'Ferma Vedetelor', fiica jurnalistului Romeo Chiriac, va participa și ea în tabăra faimoșilor la Survivor. Tânăra de 19 ani este și campioană națională la taekwoando.
„Sunt foarte pregătită, mai pregătită ca niciodată. Eu m-am antrenat dinainte să știu că merg la Survivor, dar de când am aflat vreau să spun că mă antrenez și mai în forță”, a spus Elena.
Alături de ei, din tabăra Faimoșilor mai fac parte: CRBL, TJ Miles, Otilia Bilionera, Andreea Tonciu, Emil Rengle, Xonia, Laura Giurcanu, Roxana Ciuhulescu și Radu Itu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News