Stakhovsky, fost jucător de tenis, mesaj ferm pentru Zelenski: „Eu nu aș face asta!”
Au trecut 36 de zile de când armata rusă a invadat Ucraina, iar pacea ar putea veni în condiții greu de acceptat pentru ucraineni.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cere ca Ucraina să recunoască Crimeea drept teritoriu al Rusiei și să accepte independența celor două regiuni din Donbas.
Stakhovsky le cere ucrainenilor să lupte până la capăt
Sergiy Stakhovsky (36 de ani), fost jucător de tenis, ajuns acum pe front, îi cere lui Zelenski să nu accepte condițiile lui Putin, iar armata ucraineană să lupte până la eliberarea țării.
„Înțeleg că președintele Zelenski în poziția de a negocia și o va face așa cum crede și cum va fi mai bine pentru Ucraina. Înțeleg că pacea ar depinde de renunțarea la Crimeea. Eu nu aș face asta, nu aș renunța la Crimeea.
Mai mult, după toate acestea, Donbas, Donețk și Lugansk ar trebui eliberate. 100%! De fapt, acesta este și motivul pentru care s-au întâmplat toate”, a spus Sergiy Stakhovski, conform sport.ua.
Serghei Stahovski s-a alăturat armatei din Ucraina la jumătatea lunii martie. Lui i s-a alăturat și Andrei Medvedev, finalist la Roland Garros în 1999.
Stahovski şi Medvedev s-au angajat să apere frontierele şi suveranitatea ţării lor, invadată de armata rusă începând din 24 februarie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News