Tragedie! Starul din culturism care era și influencer a murit tragic la 30 de ani
Jo Lindner (30 ani), cunoscut influencer, dar și culturist de origine germană, a decedat.
Bărbatul a devenit cunoscut datorită canalului său de YouTube și a decedat într-un mod complet neașteptat. Iubita acestuia, Nicha, a fost cea care a făcut tragicul anunț, dezvăluind că Jo a murit în brațele sale, după cum scrie marca.com.
„Miercuri îl durea gâtul și mi-a spus să îl ating. Atunci am simțit amândoi o umflătură. Cred că s-a gândit că e o durere normală, pe care o simțea ca de obicei.
Apoi, după ce a plecat prietenul său de la noi, eu și Joe ne-am culcat în pat. S-a pus pe pieptul meu, stătea cu capul pe brațul meu, a stat așa 20 de minute, apoi s-a ridicat să plece și așa s-a întâmplat totul”, a relatat iubita conform sursei citate.
Culturistul influencer, moarte tragică la 30 de ani
Conform informațiilor, acesta ar fi suferit un anevrism care i-a fost fatal. Nicha, iubita acestuia, a rămas șocată de decesul său, care a fost unul subit. Cu toate astea, există persoane care susțin că acesta ar fi consumat steroizi, punctând că asta ar fi dus la decesul său.
Iubita a negat informațiile apărute: „S-a construit singur și a muncit din greu. Nu e corect. Era suficient de curajos pentru a recunoaște dacă folosea steroizi”. Nicha și-a reamintit că o mătușă de-ale lui Jo a murit într-o manieră similară în urmă cu câțiva ani, punctând că ar fi putut fi genetic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News