Fostul mare tenismen a ajusn într-o clinică privată din Viena (Austria), deoarece suferea de o gripă agresivă, după cum ne-a dezvăluit Ilie Năstase.
Țiriac va reveni în curând în țară
"A fost răcit și s-a internat. El face asta foarte des, răcește și face o febră și toate astea. A făcut o gripă foarte grea, urâtă și s-a internat, dar astăzi ajunge în București", a spus Ilie Năstase, pentru PRO TV (SPORT.RO).
Nu este pentru prima oară când Ion Țiriac are probleme pulmonare. În trecut, în perioada în care a izbucnit pandemia de Sars-CoV-2, miliardarul a fost internat opt zile într-o clinică din Germania.
”Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă
E adevărat că am mai stat aproape o lună pe un teren de vânătoare, fără să fac nimic. În fiecare zi vânam de acolo, pentru că sătenii erau cam înghesuiți cu carnea”, spunea Ion Țiriac atunci.