Un fost campion cu FCSB si Astra a vrut sa ajute in Noaptea de Inviere, dar nu prins primul „5” in echipa de voluntari a bisericii
E fotbalist, fiu de preot si absolvent de Teologie, dar nu poate fi voluntar, la fel ca Gigi Becali, pentru ducerea luminii sfinte in noaptea de Paste.
Fotbalistul Iulian Rosu de la Gloria Buzau este fiul preotului Daniel Rosu de la parohia „Sfanta Treime - Dudesti” din zona centrala a Capitalei, care are una dintre cele mai frumoase cladiri religioase din oras si este printre cele mai cautate de vedete atunci cand au nevoie sa le fie celebrate nuntile si botezurile din familie. Fotbalistul a terminat si studiile de Teologie si vrea sa se dedice pe viitor acestei meserii, dar nu va putea, in Noaptea de Inviere, sa faca munca de voluntariat pentru a duce enoriasilor din cartier lumina si painea sfintita.
„As fi vrut sa-mi ajut tatal, dar e permis un numar limitat de voluntari de catre autoritati, care sa ajute in Noaptea de Inviere. Doar cinci persoane pot sa mearga la casele oamenilor, ca sa dea lumina, painea binecuvantata in forma de prescuri, stropita cu aghiasma si vin, numita ’Pasti’. La biserica exista deja aceste persoane - preotii, cel care vinde lumanari, cantaretul de la strana... Daca ramanea ordonanta originala a Guvernului, atunci puteam sa ajut si eu si as fi fost bucuros sa o fac, dar s-a modificat si nu am cum, trebuie sa facem cum ne cer autoritatile. Eu am terminat Facultatea de Teologie, iar anul acesta trebuia sa fac si un an de Pastorala, fara care nu pot sluji ca preot. Mai ales acum, cum a fost cu nebunia asta cu coronavirusul, nu am putut sa ma apuc”, a declarat Iulian pentru Sport.ro.
Iulian Rosu (25 ani) joaca mijlocas ofensiv la SCM Gloria Buzau, locul opt in Liga 2. El a fost format de Steaua si a jucat la FCSB II (2010-2011), FCSB (2011-2013, 2014-2015), Academica Clinceni (2013-2014), Rapid (2014), Astra Giurgiu (2015-2016), Poli Timisoara (2016-2017), Olimpia Satu Mare (2017), Metaloglobus Bucuresti (2018), Poli Iasi (2018) si Sportul Snagov (2019). Bucuresteanul are selectii pentru nationale U17 (a participat la Euro 2011, din Serbia), U19 si U21 ale Romaniei, iar in palmaresul sau se gasesc doua titluri de campion in Liga 1 si o Supercupa a Romaniei. In perioada cand era junior, Rosu a atras atentia mai multor cluburi europene, printre care Chelsea si Auxerre. Pe langa licenta la Facultatea de Teologie Pastorala Ortodoxa de la Universitatea Ovidius Constanta, el a terminat si „Sport si Performanta Motrica” la ANEFS Bucuresti.
Gigi Becali, patronul FCSB, a anuntat ca, in noaptea de Paste, insotit de un preot, va lua lumina de la Aeroportul Otopeni si o va imparti bisericilor, el avand adeverinta ca face parte din obstea bisericeasca si are imputernicire sa faca voluntariat pentru ca el canta la strana unei manastiri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News