Universitatea din Craiova oferă sprijin refugiaților ucraineni
Universitatea din Craiova se va înscrie pe platforma guvernamentală oferind posibilităţi de cazare şi masă pentru 50 de refugiaţi ucraineni.
„Universitatea din Craiova condamnă agresiunea sub orice formă, condamnă violenţele armate care generează atâta suferinţă şi abuzuri. Libertatea şi pacea sunt stări şi drepturi de care oricine trebuie să se bucure în secolul al XXI-lea. Negocierea acestor principii şi valori este inacceptabilă.
Comunitatea academică a Universităţii din Craiova se solidarizează cu victimele conflictului şi cu întreaga comunitate educaţională şi de cercetare a statului ucrainean. Universitatea noastră se va înscrie pe platforma guvernamentală oferind posibilităţi de cazare şi masă pentru 50 de refugiaţi ucraineni. Îi invităm pe toţi partenerii noştri, pe toţi absolvenţii noştri, întreaga comunitate alături de care am construit şi protejat valorile democratice să se solidarizeze cu un popor aflat în grea încercare, în baza respectului faţă de principiile pe care s-a realizat spaţiul european”, precizează conducerea Universităţii din Craiova.
Rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Spînu, reafirmă, potrivit agerpres, sprijinul instituţiei pentru poporul ucrainean.
„Libertatea, demnitatea, integritatea sunt valori pe care este fundamentată umanitatea în tot ce are ea mai de preţ. Atunci când oricare dintre aceste valori este lezată, apare un atac la modul de viaţă modern, deschis, european. Suntem alături de poporul ucrainean, de profesorii, studenţii, elevii şi părinţii ucraineni”, declară rectorul Universităţii din Craiova
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News