Victorii pentru români la Kombat London! Cum a reacționat primarul din Harrow 

Victorii pentru români la Kombat London! Cum a reacționat primarul din Harrow  Stiri

Sebastian Lutaniuc, Florin Lambagiu, Nicolae Mezdrea, Alin Nichita și Marius Munteanu marii câștigători de la KOMBAT LONDON.

A fost o seară memorabilă la Londra! Greii din MMA au făcut show timp de șapte ore în ringul din Harrow. Cinci români s-au remarcat în mod deosebit prin tacticile lor și au plecat acasă cu centurile în aplauzele a 5.000 de spectatori. Printre cei care au admirat Gala Kombat London a fost Ramji Chauha- primarul din burgul londonez. "Îl felicit pe organizator pentru toată desfășurarea și îl voi sprijini la ediția următoare", a spus edilul. 

Șapte ore a durat gala care a avut ca adversari greii din MMA. 28 de campioni și vicecampioni din țări precum Olanda, Brazilia, Cipru, Londra, UK, Republica Moldova s-au bătut pentru centură. De la noi au urcat în ring Marian Rusu, Florin Lambagiu, Marius Munteanu, Sebastian Lataniuc, Marian Lăpusneanu, Anghel Cardos, Andrei Leuștean, Mindaugas Mikaliak, Vlăduț Andrei, Mezdrea Nicolae, Alin Nechita, Zlatev Nikola, Daniel Dragomir, Tolea Ciumac, Constantin Florea și Andreea Gutu. 

De departe cele mai spectaculoase meciuri le-au avut Sebastian Lutaniuc, Florin Lambagiu, Nicolae Mezdrea, Alin Nichita și Marius Munteanu care au primit centurile după ce și-au învins adversarii în ring. Aceștia au fost aplaudați frenetic de spectatorii care au remarcat tacticile originale și modul în care au terminat fiecare partidă. Cum era de așteptat și după cum i-a promis copilului său, Florin Lambagiu a câștigat la Kombat London.  "M-am ținut de promisiunea făcută băiatului mei și îi duc centura acasă. Nu a fost ușor pentru că adversarul meu a fost foarte bun, dar am reușit", a spus Rambo din Moldova care s-a bătut cu Rodrigo Mineiro, un brazilian cu 19 victorii în palmares dintre care 17 câștigate prin knockout! 

Sebastian Lutaniuc și Marius Munteanu au avut meciuri excepționale. Ei s-au bătut cu  Israel Richards (The Grizzly), Alexandru Veleniuc și Aida Ceckauskas și i-au învins.

John Smith, organizatorul evenimentului Kombat London, a avut un invitat de seamă vineri seara. Este vorba despre primarul din Harrow, micul burg londonez.  Ramji Chauha a onorat invitația fiind pentru prima dată prezent la un eveniment de acest gen. Deși gazdele se așteptau să stea la un singur meci, se pare că i-a plăcut într-atât de tare încât a stat patru ore urmărind cu interes toată desfășurarea. La final, edilul din Harrow l-a felicitat pe John Smith, a făcut fotografii cu câștigătorii și a promis că se va implica în sprijinirea celei de-a treia ediții Kombat London. "Îl felicit pe organizator pentru toată desfășurarea și îl voi sprijini la ediția următoare", a spus edilul. 

John Smith a fost impresionat de prezența dar mai ales de atitudinea acestuia. "A fost o surpriză totală prezența domnului primar Ramji Chauha. M-a bucurat enorm iar speech-ul său m-a măgulit. Se întâmpla rar ca o asemenea personalitatea sa vină la evenimente, cu atât mai mult să anunțe că ne va sprijini. Pentru mine, să avem ajutorul comunității, este o mare reușită. Acest lucru mă va ambiționa ca ediția din toamnă să fie la un nivel mult mai mare", a spus John Smith. 

Echipa s-a pregătit bine pentru acest eveniment care a găzduit peste 4000 de spectatori.  70 de mese VIP, 3 baruri cu răcoritoare disponibile, dintre care unul în exterior, 3 tone de gheață, 5000 de băuturi răcoritoare, 4 sortimente de whisky,  4 tipuri de vin și 4 mărci de bere. 

Organizatorii au asigurat echipamentele sportive pentru toți sportivii, un bucătar care s-a ocupat să le prepare mâncăruri alese, li s-a pus la dispoziție transport VIP, cazare la hoteluri de 4 stele din Londra, deplasarea cu avionul și toate cheltuielile pentru această gală.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!