VIDEO „Acum un an se antrena mai tare decât sportivii!” Imagini emoționante de la priveghiul lui Rudel Obreja

Fostul președinte al Federației Române de Box a decedat duminică, la vârsta de 57 de ani.

Rudel Obreja s-a stins din viață după ce s-a luptat o bună perioadă de timp cu o boală necruțătoare. Fostul președinte al Federației Române de Box nu a primit nici sprijin din partea medicului din închisoare, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită în Gala Bute.

În cursul zilei de marți, la priveghiul său au mers persoane care i-au fost apropiate pentru a-și prezenta condoleanțele.

  • Zacum Un An Se Antrena Mai Tare Decat Sportivii Imagini Emotionante De La Priveghiul Lui Rudel Obreja

Gheorghe Napoleon: „Acum un an se antrena mai tare decât sportivii!” 

Gheorghe Napoleon, antrenor la lotul olimpic și bun prieten al lui Rudel Obreja, alături de care s-a antrenat în ultimii ani, a vorbit despre pierderea imensă din boxul românesc, dezvăluind cât de apropiat i-a fost fostului președinte al Federației de Box. 

„Foarte trist, știm cine a fost, un mare patriot, un om demn, un om de încredere, un exemplu de urmat. Acum un an se antrena mai tare decât sportivii, în fiecare zi făcea 12 reprize la sac și alerga o oră, zi de zi. Din nefericire, viața și soarta nu este așa de dreaptă. 

A fost părintele meu spiritual, modelul meu în viață, nu doar al meu, ci și al sportivilor. M-a ajutat cu totul, cu totul în viață, e singurul om căruia îi sunt recunoscător. Eram familie, m-a cununat, mi-a botezat copilul, a fost o relație foarte strânsă. E o pierdere foarte mare, imensă, și pentru mine și pentru boxul românesc”, a declarat Gheorghe Napoleon. 

Declarațiile președintelui Federației Române de Box 

La priveghi a fost prezent și Vasile Cîtea, președintele Federației Române de Box, cel care a vorbit despre Rudel Obreja. 

„Am fost colegi, el era mai mic cu doi ani, am fost o perioadă de timp și colegi ca sportivi, după aia colegi, el președinte, eu vicepreședinte cam doi ani. Am făcut multe lucruri împreună pentru Federația Română de Boxo și pentru boxul românesc, dar el clar rămâne, am văzut un titlu frumos: 'Lordul boxului românesc'. Va rămâne lordul boxului românesc pentru că eleganța și talentul comunicării pe care îl avea era deosebit.

Asta l-a ajutat și ne-a ajutat să fim reprezentați prin el, atât la nivel european cât și mondial în decursul activității lui ca manager al Federației. Ne-a plecat un coordonator, mentor, sfătuitor, un om care avea soluții, de obicei, la toate problemele. Nu știu, nu am probe sau dovezi că a fost ceva intenționat, dar în mod cert, solicitările făcute în decursul timpului prin care ruga să i se acorde șansa de a fi tratat în condiții profesionale sau bune pentru boala pe care o avea ne duce pe toți, mai ales în momentele astea, că a fost o chestiune neomenească și nejustificată. 

Îl vedeam și era de dedus că suferă, nu ne doream, îl știam un om foarte puternic și un luptător cu toate resursele pentru a-și atinge scopul. El vorbea de viitor, de familie, iar astea nu le poate spune un om care gândește că are termen limitat. Am discutat în zona Pieței Constituției, la un ceai, e un an, un an și ceva, de când a ieșit prima dată, despre box. Avea planuri mari, din nefericire nu a apucat să le pună în practică. 

Sportiv a fost foarte ambițios, foarte orgolios, ce își punea în cap, de obicei și reușea și era un om cu cultură vastă, cu pregătire peste medie. În general sunt oameni care au anumite funcții dar sunt limitați în exprimare și cunoștințe, era un excelent interlocutor. A fost un mare român, și-a iubit țara foarte mult”, a declarat și Vasile Cîtea. 

„Eu am fost în aceeași situație, nu pot să știu, dar probabil că ar fi avut o boală cruntă de care e greu să mai scape cineva. Probabil dacă ar fi tratat mai repede, cine știe, e greu să spun, mi-e greu să mă pronunț, eu am fost în situația lui, nu pot spune că am avut probleme, îl știu pe doctorul respectiv. E posibil să-i fi spus că se preface. 

Știam mai de mult timp că e bolnav, mai vorbeam la telefon cu el, spunea că se luptă pentru viață. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat și Victor Becali. 

Viața lui Rudel Obreja

Obreja a fost un boxer valoros, cucerind o medalie de argint la categoria semi-mijlocie la Europenele din 1989 şi una de bronz la Mondialele din acelaşi an.

Multiplu campion naţional, Obreja a participat şi la JO de la Los Angeles, din 1984.

În 2004, Obreja a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Box, îndeplinind în acelaşi timp diferite funcţii în federaţiile europeană şi internaţională a boxului amator.

În 2018 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită în Gala Bute. El a fost eliberat în decembrie 2018 din Penitenciarul Jilava după ce magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au admis contestaţia de suspendare a executării pedepsei, formulate în baza faptului că alcătuirea completurilor de 5 judecători nu s-a făcut prin tragere la sorţi.

În aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate contestaţiile în anulare ale lui Rudel Obreja, astfel că acesta a revenit după gratii. În iulie 2022, Tribunalul Ilfov dispunea eliberarea lui Rudel Obreja pentru ca acesta să se poată trata de cancer într-un spital civil din ţară.

Mesajul integral al Elenei Udrea

“A murit Rudel Obreja! Fără îndoială că boala lui s-a declanşat din cauza hărţuirii, timp de 8 ani, în dosarul “Gala Bute”. A fost arestat de trei ori în acest timp ca şi mine, ultima dată pe 7 aprilie anul trecut. Reîncarcerarea a fost un şoc pentru el. Nu se aştepta ca decizia CCR să nu fie respectată. A intrat în puşcărie sănătos, însă epuizat sufleteşte de atâta nedreptate. Suferinţa pentru copiii mici şi soţia care-l aşteptau acasă, aşa cum povesteşte cel cu care a fost închis de fiecare dată, a pricinuit declanşarea acestei boli crunte. După o lună a început să se simtă rău, însă doctorul de la Jilava nu l-a luat în serios şi încă două luni a fost ţinut în penitenciar cu diagnostice şi tratamente greşite. După patru luni, în sfârşit au acceptat să îl trimită la spitalul Fundeni, unde i s-a descoperit un cancer la pancreas. Din păcate era prea târziu, boala fiind în faza terminală. Datorită presiunii mediatice, a fost eliberat, fără a i se permite, iniţial, să părăsească ţară pentru a putea primi tratamentul adecvat”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Ea a precizat că Obreja ar fi avut o şansă dacă la “7 aprilie decizia CCR ar fi fost respectată” şi ar fi fost în libertate. “Chiar dacă boala s-ar fi declanşat, cred cu tărie că ar fi avut sansa să o descopere la timp şi să înceapă imediat tratamentul oncologic. Rudel Obreja a fost condamnat pe nedrept în dosarul “Gala Bute”, doar pentru că a fost un om demn, cu onoare, un om cinstit care nu a acceptat să facă jocurile procurorului lui Kovesi şi nu a cedat presiunilor şi şantajului acestuia. Se încerca, prin orice mijloace, să se obţină delatiuni la adresa mea. Deşi a denunţat toate acestea public şi în faţa judecătorilor încă din anul 2015, nimic nu a contat”, a menţionat Udrea.

“Rudel Obreja nu a avut nicio vină. A iubit sportul, a iubit boxul, a fost un patriot. Şi-a dorit să îl aducă pe Bute să boxeze în România, în faţa concetăţenilor lui, fiind în asentimentul milioanelor de români care voiau atunci să îl vadă boxând şi apărându-şi şansele în faţă, şi cu sprijinul lor. Din păcate, pentru această dorinţa şi pentru patriotismul lui, a plătit cu libertatea şi acum chiar cu viaţa.

Toţi cei care au fost părtaşi la acest abuz abject al justiţiei “statului paralel” în dosarul “Gala Bute” trebuie să îl aibă pe conştiinţă. A murit un OM, un TATĂ, un SOŢ. Au rămas trei copii orfani!

Dumnezeu să te odihnească în pace, Rudel Obreja!”, a adăugat ea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!