„Am zis: 'Pe ăsta îl cardesc!' Când m-am uitat în spate, m-am băgat în plapumă!” Poveste fabuloasă a lui Marius Șumudică din perioada petrecută în Ungaria

„Am zis: Pe ăsta îl cardesc! Când m-am uitat în spate, m-am băgat în plapumă!” Poveste fabuloasă a lui Marius Șumudică din perioada petrecută în Ungaria Stiri

Marius Șumudică (52 ani) a povestit, în stilul caracteristic, o întâmplare spumoasă prin care a trecut. 

Antrenorul lui Al Raed a relatat o întâmplare petrecută în 2002, când activa ca jucător și se transferase la Debrecen, grupare din Ungaria, unde a avut cea mai bună perioadă a carierei. Povestind despre succesul pe care l-a avut în Ungaria, Marius Șumudică și-a amintit un episod mai puțin plăcut pe care l-a trăit. 

Marius Șumudică, despre momentul în care i-a fost vandalizată mașina 

Vorbind despre reușitele sale incredibile, Șumudică a început să povestească momentul în care i-a fost spartă mașina din cauză că avea numere de înmatriculare din România, dar și cum a reacționat în acele momente. 

„I-am spart în două! 36 de meciuri, 28 de goluri, 19 cu capul. Am și acum statueta acasă, se numește „Capul de Aur” (n.r. - pronunță inițial denumirea din limba maghiară, „Aranyfej”). Mi-au făcut o statuetă cu o minge lipită la nivelul capului. I-am spart în două! Așa perioadă n-am prins. A fost cea mai bună perioadă a vieții mele, ca jucător. 

Îi spărgeam! Și ce goluri dădeam, n-am văzut în viața mea așa ceva! Venea și Tibi Selymeș cu niște „cotite” din stânga, mamă ce căpățâni dădeam! Am terminat pe locul 2, am avut o perioadă extraordinară în Ungaria. Și viață frumoasă. Eram respectat, cu toate că era boala asta pe români. A, apropo! 

Într-o dimineață, aud alarma pe la mașină. Când mă uit de la etajul doi, erau unii tatuați, 'cefoși', beți. Aveam un Hyundai Santa Fe. Când au văzut numărul de România, mi-au dat vreo doi pumni de mi-au rupt oglinzile, mai atârnau ălea numai de fire! Zic: 'Ia uite, bă, băiatule, nu puteam s-o bag în garaj?!'. L-am văzut doar pe unul, era mai schilod, cred că era drogat sau beat. Am zis: 'Pe ăsta îl «cardesc», n-am cum să nu-l rezolv!'. Da' când m-am uitat în spate și am văzut că mai sunt vreo patru 'cefoși', zic hopa! M-am băgat în plapumă la loc. Zic: 'E groasă, stai, că pe urmă trebuie să-mi pun dinții. Bagă-te la loc!'

(n.r. despre experiența din Ungaria) Senzațională! Mâncarea era senzațională, mă tratau bine, eram iubit de suporteri, de jucători”, a povestit Marius Șumudică pentru gsp

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!