EXCLUSIV „Dacă Dinamo a făcut gestul ăsta...” Gigi Becali a explicat cum îl ajută pe Dănuț Lupu: „Îl angajez la FCSB” 

Dănuț Lupu (56 ani) a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, după ce Curtea de Apel București a respins apelul prin care cerea transformarea pedepsei în amendă penală. 

Fostul fotbalist a fost prins de polițiști conducând fără permis. În apărarea sa, fostul fotbalist de la Dinamo și Rapid a spus că regretă faptele, însă trebuia să ajungă la spital și, în absența unui taxi, a condus fără permis. Deși a cerut ca pedeapsa să se transforme în amendă penală, apelul i-a fost respins de către Curtea de Apel București. 

Astfel, Dănuț Lupu a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare și urmează să își ispășească pedeapsa la Penitenciarul Rahova. Fostul fotbalist de la Dinamo și Rapid nu se afla în țară în momentul aflării sancțiunii sale, însă primește sprijin neașteptat. 

Gigi Becali îl angajează la FCSB pe Dănuț Lupu 

În urma sentinței, CS Dinamo a decis să îi rezilieze contractul lui Dănuț Lupu, care era manager al clubului din Liga 3. Finanțatorul de la FCSB, Gigi Becali, a dat însă dovadă de empatie și a anunțat că s-a decis să îl ajute pe Lupu, „abandonat” de Dinamo, și va face cerere pentru a-l angaja la el la club pe perioada în care se va afla în închisoare. 

„Orice om care a făcut pușcărie știe suferința și ce mult contează să îi aduci alinare unui om care e acolo, la suferință. Dacă ei, Dinamo, au făcut gestul ăsta și în momentul în care are omul nevoie îl dau afară definitiv din funcție, eu merg, deși el tot timpul a atacat și pe mine și pe FCSB, eu vreau să arăt un lucru de bine. O să fac o cerere să îl angajez la FCSB 3 luni și jumătate până termină pușcăria. 

Să plătesc la pușcărie să îl las să lucreze, el e regim deschis, nici nu poate să îi dea altul sub un an de pușcărie. Din cele șapte luni de zile, el poate face câștig conform legilor, câștigă prin muncă. Îi reduce din pedeapsă, când face jumătate din pușcărie îl bagă la câștig, poate să scrie și el o carte, ce mare lucru și face trei luni și jumătate din șapte luni, poate patru. 

Dar în alea patru luni are primele 21 de zile de carantină, deci o lună, după aia două luni jumătate, trei, vine dimineață, ia o mașină de la pușcărie de la club, îl duce la club, stă acolo, după care doar doarme la pușcărie, în rest, stă afară. Eu o să fac cerere, doar să îi aprobe, dar nu au de ce. Eu trebuie să specific ce funcție, nu poți spune: 'Îl vreau pe Lupu', trebuie să spui că dorești o persoană care se pricepe la fotbal, care a jucat mijlocaș, care a făcut din echipele care au câștigat campionatul în România, semnalmentele sunt doar el. 

Dacă pot să ajut un om? Pe oricine, și pe cel mai mare dușman, dacă pot să îi dau alinare, când e la pușcărie, îi dau. Eu am avut la pușcărie doi cu mine în celulă, unul care m-a escrocat de un milion și jumătate și unul de un milion. Le dădeam și bani să plătească școlile la copii, le trimiteam familiilor lor bani. Gesturi care rămân, nu? Mă mândresc că pot să fac asta, îmi dau seama că am inimă bună, pentru că pot să fac asta, înseamnă că îmi cunosc inima”, a declarat Gigi Becali pentru www.sport.ro și PRO TV. 

Dănuț Lupu a izbucnit în lacrimi după condamnare

La scurt timp după anunțarea pedepsei, Dănuț Lupu a intrat în direct la Fanatik și a anunțat că este plecat în străinătate, unde efectuează anumite analize mediale. Fostul internațional a precizat că se va întoarce sâmbătă sau duminică în România, când va fi preluat de autorități și dus la Penitenciarul Rahova.

Spre finalul intervenției, Lupu a izbucnit în lacrimi când a adus-o în discuție pe soția sa.

"Sunt printre puținii fotbaliști din generația mea care au rămas cu prima soție. Din nefericire pentru ea, e ziua ei de naștere pe 5 octombrie. D-aia am și ales să mă întorc sâmbătă sau duminică. Câteodată și oamenii mari mai plâng. Am primit foarte multe mesaje, le mulțumesc tuturor celor care mă încurajează", a spus Lupu.

Cele mai importante declarații ale lui Dănuț Lupu

...despre pedeapsă: "Pe mine mă întrebi ce s-a întâmplat? Justiția română m-a considerat vinovat. Sunt vinovat, asta e viața. Pot să fac ceva? Dacă atât au considerat ei, ok. Poate dacă mă prindeau drogat, băut îmi dădeau mai puțin. Da, decizia e definitivă. Nu s-a ținut cont de lucrul ăsta, cu toate că au controlat și la spital, au văzut că am mers la spital. N-am omorât pe nimeni, n-am furat niciun ban de la bancă, nu m-au prins drogat sau băut. Pur și simplu am mers la spital. Astea sunt legile în România, n-avem ce să facem. Dacă ei au considerat că sunt un pericol public, ce pot să fac?"

...despre revenirea în țară: "Nu mai am nicio cale de atac. Eu trebuie să merg să mă predau, azi, în 6 ore. Nu știu dacă am făcut bine sau rău. Eu sunt plecat de o săptămână din țară. Am să mă întorc sâmbătă sau duminică și să fac ce consideră statul că trebuie să merg. Eu dovedesc că am fost plecat să fac niște analize. Cred că sănătatea e mai importantă decât orice. N-am spus că fug sau că nu accept. Oricum, mă vor aștepta cu flori la aeroport"

...despre perioada pe care o va petrece în închisoare: "Se face o treime. Undeva pe la trei luni și jumătate-patru voi face. Legea așa spune, că fac o treime. Nu era mai câștigat statul dacă îmi dădea o amendă penală? Nu cred că am o faptă în care să zici că am făcut cine știe ce"

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!