„Rege, fă-te bine!” Mesaj de susținere pentru Pele de la Romario
Fostul atacant al Braziliei, Romario, a avut un mesaj pentru Pele, aflat pe patul de spital.
Pele se află la spitalul „Albert Einstein” din Sao Paulo de la sfârșitul lunii noiembrie. Familia legendarulului fotbalist în vârstă de 82 de ani a petrecut Crăciunul alături de Pele chiar la spital.
„Rege, fă-te bine!” Mesaj de susținere pentru Pele de la un fost rival
Romario, care a câștigat Cupa Mondială cu Brazilia în 1994 și a strâns 55 de goluri în 71 de apariții pentru naționala Selecao, a ținut să spună câteva cuvinte în direct la televizor despre situația în care se află Pele, unul dintre cei mai iubiți oameni din America de Sud și, totodată, din lumea fotbalului.
„Rege, fă-te bine! Multă credință. Toți sunt atenți și se roagă pentru tine. Fă-te bine. Un sărut pentru inima ta”, a spus Romario, potrivit Marca.
Cancerul lui Pele a avansat
Medicii au afirmat săptămâna aceasta că boala de cancer a lui Pelé a avansat, adăugând că fostul fotbalist a fost tratat pentru ”disfuncţii renale şi cardiace”. De atunci nu au mai fost publicate declaraţii ale spitalului.
Edson Cholbi Nascimento, unul dintre fiii lui Pele cunoscut sub numele de Edinho, a sosit sâmbătă, la o zi după ce a susţinut o conferinţă de presă pentru a nega că îşi va vizita tatăl la spital. Edinho, care lucrează pentru un club de fotbal din sudul Braziliei, spusese atunci că numai medicii îl pot ajuta pe tatăl său.
„El [Edson] este aici”, a spus Kely Nascimento, una dintre fiicele lui Pele, într-o postare pe Instagram, cu o fotografie în care o arată stând lângă Edinho şi doi dintre copiii lui la spital. „Nu plec, nimeni nu mă va scoate de aici.”
Câteva ore mai târziu, Edinho, un fost portar al lui Santos, a postat o poză care arată mâna lui ţinând-o pecea a tatălui său. „Tata... puterea mea este a ta”, a spus fiul lui Pelé.
Edson Arantes do Nascimento, cunoscut la nivel mondial sub numele de Pele, a avut o tumoare de colon extirpată în septembrie 2021. Nici familia sa, nici spitalul nu au spus dacă s-a răspândit la alte organe.
Kely Nascimento şi sora ei Flavia Arantes do Nascimento şi-au folosit canalele de socializare vineri seara pentru a posta o fotografie nedatată cu Pelé care se pare că o ţine pe Kely cu o mână în timp ce stătea întins pe patul de spital, iar Flavia dormea pe o canapea. „Continuăm să fim aici, în această luptă şi cu credinţă. Încă o noapte împreună”, a scris Kely Nascimento.
Familia lui Pele a negat luna aceasta informaţiile conform cărora chimioterapia lui Pele nu a funcţionat şi că ar beneficia de îngrijiri paliative.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News