„S-au bucurat de întâlnirile secrete!” Noi detalii incendiare despre Shakira și Lewis Hamilton
Shakira (46 ani) s-a despărțit de Gerard Pique (36 ani) în urmă cu un an, dar pare pregătită să își refacă viața.
Cântăreața columbiană a anunțat despărțirea de tatăl copiilor săi în urmă cu mai bine de un an, iar acum pare să își fi regăsit fericirea. Despre Shakira s-a scris întâi că a fost curtată de Tom Cruise, iar acum presa internațională anunță că ar avea o relație cu multiplul campion mondial din Formula 1, Lewis Hamilton.
Cei doi au fost surprinși împreună pe yacht după Marele Premiu de Formula 1 din Miami, iar apoi artista a mai apărut la etapele din Barcelona și Silverstone. Shakira și Hamilton fiind fotografiați împreună și în capitala Cataluniei.
Shakira și Lewis Hamilton, împreună în Ibiza
Un paparazzi care a urmărit-o pe cântăreață a vorbit despre relația cu Lewis Hamilton, dezvăluind că cei doi s-au întâlnit „de trei ori în vila din Ibiza” unde Shakira a stat la începutul lunii: „Când angajații au plecat, cântăreața a rămas singură cu bodyguard-ul său și a fost vizitată de Hamilton”.
Conform acestuia, Shakira și Hamilton s-au aflat pe aceeași insulă, însă cântăreața nu și-a părăsit locuința decât de două ori „o dată să se vadă cu Bizarrap (n.r. cântăreț argentinian) și o dată să ia cina cu Hamilton”, citează The Sun.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News