"A avut cateva atingeri de maestru!" Ce scrie presa din Scotia dupa un nou meci ca titular al lui Ianis Hagi la Rangers! Mijlocasul roman a evoluat 82 de minute in infrangerea cu Klilmarnock
Ce scrie presa din Scotia dupa un nou meci al lui Ianis Hagi la Rangers.
Glasgow Rangers a pierdut deplasarea de la Kilmarnock, iar sansele la titlu s-au diminuat tot mai mult, dupa ce Celtic a castigat cu 5-0, pe teren propriu cu Hearts. Distanta dintre cele doua echipe este de 10 puncte in acest moment.
Ianis Hagi a inceput meciul titular, iar in minutul 23 i-a pasat lui Joe Aribo care a trimis mingea putin pe langa poarta. Arfield a deschis scorul pentru Rangers, in minutul 32, insa Steven O'Donnell a restabilit egalitatea in minutul 77.
Mijlocasul roman a fost schimbat in minutul 82 de Steven Gerrard, iar in minutul 89, Borphy a inscris golul decisiv pentru gazde.
Presa din Scotia a analizat prestatia lui Ianis Hagi si e de parere ca internationalul roman a avut unele atingeri de maestru.
"Ianis a creat prima sansa de gol a lui Rangers, cu o pasa din prima catre Joe Aribo", scriu cei de la Four Four Two.
"A provocat aplauze prin unele atingeri de maestru, insa e pacat ca suturile sale nu si-au atins tinta", spun cei de la The Scotsman.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News