Acord total! Denis Drăguș s-a înțeles cu noua echipă! ”Arma principală” în negocierile cu Standard Liege: ”Vreau să rămân!”
Denis Drăguș a impresionat în acest sezon la Gaziantep, iar Florin Manea a dezvăluit recent că fotbalistul se află în negocieri avansate cu Trabzonspor, echipa care vrea să îl transfere definitiv pe internaționalul român.
Marius Șumudică, fostul antrenor al fotbalistului de la Gaziantep, a negat acest lucru, însă transferul ar fi fi din ce în ce mai aproape de a se realiza.
Acord total între Denis Drăguș și Standard Liege
Jurnaliștii turci l-au contrazis pe Marius Șumudică și au anunțat că Denis Drăguș ar fi ajuns la un acord total cu Trabzonspor, echipa care îl consideră un jucător foarte important în următorul sezon pe internaționalul român.
Cei de la Trabzonspor au fost impresionați de calitățile fotbalistului român, de polivalența sa, iar faptul că are doar 24 de ani le garantează turcilor faptul că se vor putea baza pe Denis Drăguș și în următorii ani.
Trabzonx.com anunță că cele două părți au pus la punct toate detaliile contractuale, atât partea financiară, cât și durata înțelegerii, iar transferul lui Drăguș este deja o certitudine în interiorul clubului din Super Lig, mai ales că fotbalistul ar fi semnat și un pre-contract.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Drăguș.
- În această stagiune, Drăguș a marcat 12 goluri pentru Gaziantep.
Mesajul lui Denis Drăguș pentru cei de la Standard Liege
Singura problemă ar fi, conform sursei citate, suma de transfer pe care Trabzonspor va trebui să le-o plătească celor de la Standard Liege, clubul de care aparține Denis Drăguș. Turcii au făcut o primă ofertă de un milion de euro, departe de cerințele belgienilor. Presa turcă anunță că Trabzonspor va continua negocierile și speră că se va ajunge la un acord în cel mai scurt timp, iar cea mai importantă armă din ”arsenalul” turcilor va fi chiar internaționalul român.
”În acest moment, cea mai importantă armă va fi atitudinea lui Drăguș. Fotbalistul român le va spune celor din conducerea lui Standard Liege: ’Vreau să rămân în Turcia și să joc pentru Trabzonspor. Mai am un singur an de contract. Am fost împrumutat în fiecare sezon, acum îmi doresc să joc la o echipă serioasă. Aceasta este Trabzonspor. Vreau să îmi ating vârful carierei la această echipă. Ajutați-mă și aprobați transferul!’”, scrie sursa citată.
După ce Trabzonspor a făcut o primă ofertă de un milion de euro, Standard Liege le-a transmis turcilor că își vor da acordul pentru transferul lui Denis Drăguș pentru trei milioane de euro, echivalentul sumei la care este cotat fotbalistul.
Totuși, Drăguș mai are un singur an de contract la Standard Liege, înțelegerea sa va expira în vara următoare, iar Trabzonspor speră că va obține o ”reducere”. Sursa citată scrie că cel mai probabil transferul se va realiza pentru două milioane de euro.
Ce a spus Marius Șumudică despre declarațiile făcute de Florin Manea
”Chiar mai devreme mă sunase Drăguș, vorbeam cu el la telefon. Pentru mine, astea sunt cele mai mari realizări, când te sună foștii jucători și sunt recunoscători pentru cum s-au simțit. Are discuții, dar rămân siderat când văd că apar fel de fel de oameni pe la televiziuni și se erijează în impresarul lui Drăguș. Este ca și copilul meu, un băiat extraordinar și vorbesc cu el aproape zi de zi.
Singurul care l-a adus și care îl știa a fost Cătălin Liță, un impresar, agent FIFA, dar căruia nu-i place să apară. Este agentul meu în momentul de față, dar nu-i place să apară, să se laude. Văd fel și fel de oameni care apar și spun că sunt impresarul lui X și Y, dar asta e o lume în care trebuie să ne obișnuim.
Ar trebui să fim mai atenți și în momentul în care discutăm, cel mai bine este să fie întrebată persoana respectivă”, a spus Marius Șumudică la DigiSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News