Adevarul din spatele revenirii lui Rusescu la Sevilla. Atacantul NU intra in planurile lui Unai Emery, andaluzii planuiesc un transfer

Adevarul din spatele revenirii lui Rusescu la Sevilla. Atacantul NU intra in planurile lui Unai Emery, andaluzii planuiesc un transfer Stranieri

Jurnalistii spanioli au fost surprinsi de aparitia lui Raul Rusescu la antrenamentele de luni ale Sevillei (FOTO AICI), insa ceea ce parea a fi o veste buna pentru fostul golgheter al Stelei se poate transforma intr-un nou anunt mai putin placut.

Raul Rusescu a fost reprimit la antrenamentele celor de la Sevilla. Antrenorul echipei, Unay Emery, a inceput pregatirile pentru prima partida a sezonului in La Liga, cu Malaga, iar una dintre surprizele din cantonament a fost data de aparitia fostului golgheter al Ligii I si al Stelei.

Rusescu a fost fotografiat de jurnalistii andaluzi la revenirea in cantonament, dupa o lunga perioada, iar lucrurile pareau ca au luat o turnura buna pentru varful de 27 de ani. Totusi, un prim semn de alarma a fost reprezentat de faptul ca Rusescu, desi aflat in cantonament, nu a facut si antrenamentul alaturi de lotul lui Unai Emery.

Astfel, cotidianul El Desmarque s-a interesat mai atent de situatia jucatorului, iar ziaristii iberici lanseaza o noua ipoteza interesanta.

Potrivit sursei citate, Rusescu ramane in afara planurilor lui Unai Emery, insa antrenorul a acceptat sa-l reprimeasca in cantonament pentru ca acesta sa se poata antrena si sa ajunga la o capacitate fizica buna.

Conducerea Sevillei si-ar dori, de fapt, ca Rusescu sa isi reintre in forma pentru a-l putea ceda macar sub forma de imprumut.

De altfel, directorul sportiv al Sevillei si omul care l-a transferat pe Rusescu in La Liga, Monchi, a confirmat intr-o conferinta de presa ca situatia ramane complicata: "Situatia lui Rusescu este aceeasi cu cea de vara trecuta. Incercam sa gasim o varianta acceptabila in acest moment", a spus oficialul clubului.

Rusescu are contract cu Sevilla pana in 2018, iar spaniolii nu ar vrea sa ramana cu paguba de 2.5 milioane de euro. Totusi, pe adresa clubului nu a sosit nicio oferta concreta de transfer.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!