Adrian Ursea face spectacol în Europa! E pe locul 1 cu echipa sa și are șanse uriașe să promoveze 

Adrian Ursea face spectacol în Europa! E pe locul 1 cu echipa sa și are șanse uriașe să promoveze  Stranieri

Antrenorul român Adrian Ursea (56 de ani), născut la Ploiești, cu 20 de ani de experiență în Elveția și Franța, este pe val în acest sezon și se clasează pe locul 1 cu echipa sa!

Ursea a semnat în vara lui 2023 cu Etoile Carouge FC, formație din eșalonul al treilea al Elveției, iar până acum are un parcurs foarte bun, cu care se află pe locul 1 după 21 de etape.

După ce a fost secund (perioada noiembrie 2019 - decembrie 2020) și interimar (perioada decembrie 2020 - mai 2021) la Nice, formație din prima ligă a Franței, alături de care a evoluat și în competițiile europene, Adrian Ursea a rămas liber de contract timp de doi ani. În vara trecută, tehnicianul român a ales o experiență în liga a treia din Elveția, la Etoile Carouge FC, iar până acum are evoluții foarte bune.

Adrian Ursea, pe locul 1 în liga a 3-a din Elveția cu Etoile Carouge FC

După un început greoi de sezon, cu eșec în prima etapă, formația lui Adrian Ursea a devenit una dintre favoritele certe la promovare. Etoile Carouge FC a adunat 47 de puncte în primele 21 de etape din Promotion League și este lider, la cinci lungimi peste locul 2, Rapperswil-Jona, și cu opt puncte peste locul 3, FC Paradiso.

Are 15 victorii, două egaluri și patru eșecuri Etoile Carouge FC, iar media de puncte este de 2.14 pe meci! În plus, are golaveraj de 40 de goluri marcate și numai 20 primite.

Adrian Ursea nu a venit să promoveze din primul sezon cu Etoile Carouge FC

Adrian Ursea a semnat un contract pe doi ani cu formația elvețiană, iar la unul dintre primele interviuri anunța surprinzător că obiectivul din acest sezon nu este promovarea în liga secundă, ci pornirea unui proiect solid, de la zero.

Antrenorul s-a aflat la un moment dat și pe lista FRF pentru postul de selecționer, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător și antrenor în Elveția. După ce a evoluat la Petrolul și Rapid, ploieșteanul a jucat la mai multe formații din Elveția, inclusiv la Etoile Carouge, formație pe care o antrenează azi. Ca antrenor, Ursea a fost secund la formații precum Servette, Meyrin FC sau Neuchatel Xamax, iar în 2016 a devenit mâna dreaptă a lui Lucien Favre la OGC Nice, în Ligue 1.

Adrian Ursea a fost liber de contract doi ani 

Tehnicianul român a ocupat același post la Nice și sub comanda lui Patrick Vieira, în perioada noiembrie 2019 - decebrie 2020, iar după plecarea francezului a devenit principal la gruparea de pe Coasta de Azur.

Ursea a plecat de la Nice în vara anului 2021, iar după o pauză de doi ani a semnat cu Etoile Carouge.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!