VIDEO Alex Dobre, gol și pasă de gol în două minute! Tricolorul este în formă înaintea meciurilor naționalei
Famalicao, echipa românului, a condus cu 2-0, dar s-a văzut egalată pe final de Rio Ave în ultima etapă din campionatul Portugaliei.
Internaţionalul român Alex Dobre a marcat un gol pentru Famalicao, care a remizat în deplasare cu Rio Ave, 2-2, vineri seara, în etapa a 34-a, ultima a campionatului de fotbal al Portugaliei.
Famalicao a condus cu 2-0, prin golurile reuşite de Ruben Lima (10) şi Alex Dobre (12), care a și pasat decisiv la prima reușită.
Gazdele au putut reveni după ce a fost eliminat Zaydou Youssouf (minutul 30): Emmanuel Boateng (70) şi Leonardo Ruiz (82) au punctat pentru Rio Ave.
Alex Dobre, 2 goluri în 17 meciuri, convocat la națională pentru meciurile cu Kosovo și Elveția
Dobre, aflat pe lista convocărilor preliminare la naţionala României pentru meciurile cu Kosovo şi Elveţia de luna aceasta, din preliminariile EURO 2024, a evoluat 69 de minute şi a primit un cartonaş galben în minutul 64.
Dobre are 2 goluri marcate pentru Famalicao în 17 partide, el venind la echipă în această iarnă de la Dijon, sub formă de împrumut.
Famalicao ocupă locul 8, cu 44 puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News