FOTO ȘI VIDEO Alex Dobre ”i-a lăsat cu nervii la pământ” pe adversari! Titular în premieră în Portugalia, a încercat poarta încă din primul minut
Internaționalul român a fost împrumutat la începutul anului de Dijon la Famalicao, în prima ligă lusitană.
Alex Dobre (24 de ani) a jucat duminică primul său meci ca titular la Famalicao, echipa din prima divizie a Portugaliei la care a fost împrumutat în ianuarie de clubul francez Dijon (Ligue 2).
Prezența românului în primul ”unsprezece” a reprezentat singura schimbare în echipă făcută de antrenorul Joao Pedro Sousa față de partida precedentă cu Rio Ave.
Folosit ca mijlocaș dreapta într-un sistem 4-2-3-1 în 1-0 cu Estoril Praia din etapa a 18-a, Dobre a încercat poarta adversă încă din primul minut, cu un șut cu dreptul din interiorul careului, blocat însă (Marca), apoi a ratat o nouă ocazie în minutul 15, când a lovit greșit mingea.
A mai avut o acțiune periculoasă în a doua repriză, după golul decisiv al lui Santiago Colombatto ('54), și a fost schimbat în minutul 89 cu Pablo, un vârf portughez de 19 ani care este fiul fostului golgheter brazilian al lui FC Porto, brazilianul Pena.
Al treilea meci pentru Alex Dobre la Famalicao, primul ca titular
Sofascore l-a notat pe român cu 7.0, în timp ce ZeroZero i-a dat 6, în media echipei, și a subliniat:
”La mijloc, Zaydou a fost cel care a curățat zona, dar aripile numite Ivan Jaime și Dobre l-au lăsat pe Verissimo (n.r. - Nelson Verissimo, antrenorul lui Estoril) cu nervii la pământ”.
Pentru Dobre a fost al treilea meci la noua formație, după debutul din 1-4 cu campioana en-titre FC Porto (când a intrat în minutul 74) și egalul 0-0 cu Rio Ave (meci în care a fost introdus imediat după pauză).
După 18 runde, Famalicao se află momentan (etapa încă nu s-a încheiat) pe locul 12 din 18 echipe, la 9 puncte distanță de ultima poziție care asigură participarea în cupele europene.
Foto: Futebol Clube de Famalicao
Video: Mais Futebol
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News