Andrei Rațiu a fost titular și a avut o prestație bună în fața fostei sale echipe. Cu toate acestea, meciul a fost decis de o fază controversată de arbitraj.

Andrei Rațiu: ”După eliminare, s-a schimbat tot jocul!”

Jorge de Frutos a intrat într-un duel cu Sergi Cardona, dar s-a prăbușit pe gazon. Centralul a considerat că, în momentul în care a căzut, jucătorul lui Rayo a încercat să își lovească adversarul cu piciorul. Chiar dacă nu l-a atins pe jucătorul lui Villarreal, de Frutos a văzut direct cartonașul roșu pentru gestul nesportiv.

La finalul partidei, Andrei Rațiu a comentat faza. Internaționalul român consideră că centralul Victor Garcia Verdura nu ar fi trebuit să îi arate cartonașul roșu lui Jorge de Frutos, în condițiile în care, cu doar câteva secunde înainte, Rațiu a fost faultat de un adversar, dar arbitrul a lăsat avantaj.

Rațiu spune că tot jocul lui Rayo Vallecano s-a destrămat după eliminarea lui De Frutos și, chiar dacă echipa sa a făcut un meci foarte bun, rămâne fără niciun punct.

Înainte de cartonașul roșu, am fost faultat, dar a lăsat avantaj. Ar fi trebuit să fluiere faultul comis asupra mea și nu ar mai fi dat cartonaș roșu. După eliminare, s-a schimbat tot jocul. Sunt mulțumit de munca echipei. Am fost conectați până la final, dar rămânem fără niciun punct”, a declarat Andrei Rațiu după meci.