Rayo Vallecano a terminat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu Real Sociedad, în etapa a 29-a din La Liga. Fundaşul român Andrei Raţiu a oferit pasa decisivă la primul gol al gazdelor.
Oaspeţii au marcat primii pe ”Estadio de Vallecas”, prin Martin Zubimendi, în minutul 20, iar gazdele au reuşit să egaleze abia în minutul 58, când Andrei Raţiu a oferit cu noroc pasa decisivă şi, beneficiind de o alunecare a unui adversar, Oscar Trejo a înscris.
Două minute mai târziu Raţiu şi-a încercat norocul cu un şut din afara careului, pentru ca în minutul 72 să vină şi golul prin care gazdele preluau conducerea, marcat de Pedro Diaz. Real Sociedad a egalat după opt minute, prin Arkaitz Mariezkurrena, stabilind scorul final, 2-2.
În urma acestei reușite, Andrei Rațiu a ajuns la cinci pase decisive în acest sezon din La Liga, la egalitate cu Take Kubo, Luka Modric, Jules Koundé sau Alberto Moleiro.
Andrei Rațiu a rupt tăcerea despre transferul său: ”Asta va conta enorm”
Cotat la 7 milioane de euro de site-urile de specialitate, Rațiu impresionează în Spania și a stârnit interesul granzilor de la FC Barcelona.
Fundașul a dezvăluit însă, în ce privește transferul său, că nu se gândește la bani și că o să semneze cu echipa care o să-i ofere cel mai multe minute de joc.
”Simt că am ajuns într-un punct al carierei când trebuie să pun banii pe locul doi. Am 26 de ani, sunt la al doilea sezon în La Liga, primul în care am devenit titular. O spun clar că nu banii sunt pe primul plan acum pentru mine, mă interesează foarte mult ca echipa la care voi ajunge, indiferent că plec la vară sau nu, să îmi ofere șansa să joc, pentru că asta e important acum. Asta va conta enorm.
Cred eu că sunt pe un drum bun și pot să și îmbunătățesc, așa că nu văd de ce să aleg altfel. Și mai e ceva… dacă e să se întâmple ceva la vară, o să fim cu naționala în mijlocul meciurilor pentru Cupa Mondială, vreau să fiu în formă mereu, să joc la club și să vin în formă când sunt convocat la lot”, a spus Andrei Rațiu, potrivit prosport.