Ange Postecoglou a anunțat ce se întâmplă cu Radu Drăgușin înaintea partidei cu Arsenal
Radu Drăgușin a fost titular integralist în cele două partide pe care România le-a câștigat în Liga Națiunilor, în fața reprezentativelor din Kosovo și Lituania.
Înainte de acțiunea echipei naționale, fundașul central a fost titular pentru Tottenham în partida pierdută în fața celor de la Newcastle, profitând de accidentarea lui Micky van de Ven.
În pauza internațională, olandezul s-a recuperat, iar Ange Postecoglou a anunțat care este starea de sănătate a jucătorilor care se confruntau cu probleme medicale.
Tehnicianul a oferit detalii despre înaintea partidei cu Arsenal. Micky van de Ven și Dominic Solanke sunt disponibili pentru derby-ul londonez, în timp ce Yves Bissouma este aproape refăcut. În aceste condiții, este de așteptat ca Radu Drăgușin să fie rezervă pentru confruntarea din Premier League.
"Micky este bine, s-a antrenat constant în pauza internațională, este pregătit să joace. Dom a revenit de la jumătatea săptămânii
I-am avut pe toți jucătorii cu probleme și se prezintă bine, cu excepția lui Yves Bissouma. Încă nu este refăcut complet, dar vom vedea în următoarele zile cum va fi. Richarlison mai are puțin de lucru, alături de Will Lankshear care încă se recuperează", a spus antrenorul lui Tottenham.
Gigi Becali: ”Drăgușin se poate vinde cu 70-80 de milioane”
La începutul acestui an, fundașul a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie, după ce Tottenham a plătit 25 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Genoa.
„Drăgușin e fundaș central. Poate să crească. Câți ani are? Drăgușin, da. Poate să se vândă cu 70-80. El e tânăr, e înalt, fundaș central. Rar găsești”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.ro.
Potrivit site-urilor de specialitate, Radu Drăgușin este cel mai bine cotat fotbalist român, cu o valoare de piață de 25 de milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News