Radu Drăgușin, singurul stoper rămas în angrenajul lui Ange Postecoglou după accidentările lui Cristian Romero și Micky van de Ven, nu doar că a fost integralist cu Liverpool, dar a oferit și o evoluție solidă care i-a adus multe laude după meci.
Ange Postecoglou, fără reproș la adresa lui Radu Drăgușin: ”Judecat pe nedrept”
Antrenorul londonezilor, Ange Postecoglou, a punctat faptul că Drăgușin a evoluat ”grozav” cu Liverpool și le-a dat peste nas și contestatarilor fundașului român, spunând că fotbalistul evoluează lângă un puști neexperimentat care, la bază, nici nu este fundaș central (n.r. Archie Gray).
Declarațile lui Postecoglou vin și după ce Drăgușin a fost asaltat de păreri negative în urma confruntării cu Newcastle (1-2), când a oferit o evoluție modestă, pe fondul unei răceli, și a fost scos la pauză.
”Am spus mereu că unii jucători sunt judecați pe nedrept, pentru situația în care ne aflăm. El are doar 22 de an și era mai ok dacă juca alături de fotbaliști mai experimentați. Dar o face cu un puști de 18 ani care nici măcar nu e fundaș central și a mai jucat și cu trei portari diferiți până acum.
A fost grozav cu Liverpool, foarte focusat pe organizare. Mijlocul l-a protejat foarte bine”, a spus Ange Postecoglou, potrivit Football London.
Mesajul lui Cristi Chivu pentru Radu Drăgușin
Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, a povestit la DigiSport cum Cristi Chivu i-a dat un telefon jucătorului în timp ce se aflau la Milano. Conform declarațiilor lui Manea, Chivu i-a spus lui Radu să nu lase comentariile și criticile din presă să-l afecteze.
"Radu, te rog frumos să nu citești ziarele. Îmi ziceau mereu că mă dau afară și pe mine, am jucat 7 ani, am câștigat și Champions League. Nu asculta de ei", ar fi fost cuvintele lui Chivu, rostite de Florin Manea.