VIDEO Antonio Sefer e pe val! A marcat în al doilea meci consecutiv, cu o execuție spectaculoasă 

Antonio Sefer e pe val! A marcat în al doilea meci consecutiv, cu o execuție spectaculoasă  Stranieri

Antonio Sefer confirmă perioada bună pe care o are pe plan profesional, cu evoluții solide în campionatul din Israel. 

Hapoel Hadera și Hapoel Beer Sheva au fost adversare în etapa a 14-a din competiția internă, meci în care Antonio Sefer a fost titular.

Internaționalul român a deschis scorul în minutul 50, cu un șut spectaculos de la distanță, rezultatul fiind fiind stabilit după reușita lui Badash, tot din pasa lui Antonio Sefer.

Este a doua partidă consecutivă în care mijlocașul român bifează gol și assist, după cele din confruntarea cu Ashdod, în 30 decembrie.

În urma acestui rezultat, Hapoel Beer Sheva a urcat, provizoriu, pe locul trei în campionat, cu 21 de puncte, lider fiind Maccabi Tel Aviv.

De când a fost transferat în Israel, Antonio Sefer a marcat de cinci ori și a oferit șase assisturi. Giuleștenii l-au vândut la Hapoel Beer Sheva la începutul sezonului pentru 500.000 de euro, moment în care site-urile de specialitate îl estimau pe Antonio Sefer la 900.000 de euro.

Sefer, transferat de Beer Sheva în această vară

Antonio Sefer (23 de ani) este născut la Galați și a evoluat pentru Oțelul (juniori și seniori), FC Groningen (juniori), FC Rapid 1923 (2019-2023) și Hapoel Beer Sheva (2023). El a fost selecționat la toate naționalele de juniori ale României (U15, U16, U17, U18, U19, U21, olimpică) și are o selecție pentru reprezentativa noastră se seniori.

Evoluează ca extremă dreapta sau mijlocaș central ofensiv și a cumpărat de Hapoel, în această vară, cu 500.000 de euro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!