Sefer, care are contract cu isralienii de la Hapoel Beer Sheva până în 2026, a marcat 5 goluri și a oferit 6 pase decisive în prima jumătate a acestui sezon, însă foarte rar a fost titular.
Antonio Sefer, împrumutat de Hapoel Beer Sheva la Motor Lublin
În această iarnă, Antonio Sefer schimbă echipa. Mijlocașul de bandă a fost împrumutat până la finalul sezonului la Motor Lublin, locul 7 în Ekstraklasa, iar formația poloneză va avea și opțiunea de a-l transfera definitiv pe fotbalistul care are un meci la naționala de seniori a României.
"Sefer este un jucător versatil, care se simte bine atât la mijlocul terenului, cât și ceva mai avansat în teren. Este foarte bine pregătit din punct de vedere tehnic, poate înscrie goluri de la distanță și se potrivește perfect stilului nostru de joc.
Am muncit foarte mult la transferul lui Antonio și suntem bucuroși că am reușit, mai ales că multe echipe din Europa voiau să îl transfere. Este un jucător ofensiv cu cifre bune, inclusiv atunci când a fost rezervă.
Sefer are o dinamică bună, e periculos în ultima treime și îi place să intre în dueluri. Are și foarte multă experiența pentru vârsta sa și considerăm că este o întărire excelentă pentru echipa noastră. Cu siguranță stilul său spectaculos de joc va fi și pe placul fanilor", a spus Pawel Golanski (42 de ani), directorul sportiv de la Motor Lublin, care a fost jucător în România la FCSB și ASA Târgu Mureș.