Antrenorul care l-a promovat pe Chivu in Liga I: "L-au lasat nervii! Banii l-au schimbat!"
Chivu l-a lovit brutal pe Marco Rossi in partida cu Bari si a ajuns la a treia iesire nervoasa inexplicabila din acest sezon.
Dupa ce l-a contrat pe fostul antrenor al Interului, Rafa Benitez, si le-a aratat semne obscene fanilor Romei la derby-ul din toamna, capitanul nationalei i-a dat un pumn fundasului de la Bari, Marco Rossi, insa arbitrul nu l-a vazut si a scapat de eliminare.
"Probabil l-au lasat nervii, poate are si el o presiune pe care lumea nu o vede. A ajuns la o varsta, Inter a adus un jucator pe postul lui de curand, e normal sa fie tensionat. Si el a fost lovit crunt, dar nu e cazul sa reactioneze asa! E si el om, s-au adunat multe, a fost o rabufnire a lui Cristi. Am vazut ca si-a cerut scuze, asta e foarte bine, constientizeaza ca a gresit", crede Ioan Sdrobis, antrenorul care l-a promovat pe Chivu in Liga I, la FCM Resita.
"Unii fotbalisti sunt lucizi pe final de cariera, altii isi pierd controlul. Cred ca nu e si cazul lui Chivu, care e un om echilibrat. Eu l-am promovat in prima liga la 16 ani si doua ore, tin minte ca statea in vestiar cuminte, intr-un colt, asa e cand vii de jos. Banii si gloria te schimba, oamenii se transforma. Nu m-a mai sunat de ani de zile, dar are cine sa o faca", mai spune Sdrobis pentru www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News