Antrenorul lui Betis, entuziasmat dupa debutul lui Tosca. Ce a spus Victor Sanchez si ce nota a luat fundasul
Real Betis, noua echipa a lui Alin Tosca, la care romanul a debutat astazi, a scos un egal in fata Barcelonei, scor 1-1 pe Benito Villamarin.
Betis s-a descurcat excelent in fata trioului letal al Barcelonei, MSN. Formatia andaluza a scos un 1-1, chiar daca a avut si mare noroc la o faza la care arbitrul a judecat gresit. Centralul nu a validat un gol valabil al Barcelonei.
Cei de la Betis au aratat ca o echipa solida, reusind sa ii blocheze pe Messi, Neymar si Luis Suarez timp de 90 de minute, pana cand ultimul dintre ei a reusit sa egaleze.
La finalul partidei, Victor Sanchez, antrenorul lui Real Betis, s-a declarat multumit de rezultat si de prestatia elevilor sai. De asemenea, acesta l-a laudat pe Tosca, despre care a spus ca a avut "un joc foarte serios".
"Tosca a avut un joc foarte serios, sunt fericit. Am fost foarte organizati, cu un ajutor foarte bun din partea apararii, atacului si din partea fanilor", a spus Victor Sanchez.
Site-ul britanic whoscored.com a intocmit, de asemenea, o statistica a partidei, notandu-l pe Tosca cu gradul "evolutie decenta". Romanul a avut insa cea mai mica nota dintre fundasii lui Betis.
Nota: 6.4
Suturi: 0
Assisturi: 0
Pase reusite: 11
Precizia paselor: 54.6%
Centrari: 0
Pase lungi: 6
Pase lungi reusite: 2
Dueluri aeriene castigate: 0
Driblinguri: 0
Deposedari prin tackling: 1
Interventii reusite: 7
Suturi blocate: 0
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News