Antrenorul Parmei a anunțat ce se va întâmpla cu Valentin Mihăilă
Valentin Mihăilă (23 de ani) a suferit o accidentare în luna martie.
Parma a plătit 9.1 milioane de euro celor de la Universitatea Craiova în momentul în care l-au transferat pe Valentin Mihăilă. Fotbalistul a fost împrumutat stagiunea trecută pentru jumătate de sezon la Atalanta, dar a revenit la Parma în vară.
Antrenorul Parmei a anunțat ce se va întâmpla cu Valentin Mihăilă
În următoarea etapă din Serie B, Parma va primi vizita celor de la Palermo pe „Stadio Ennio Tardini”. Fabio Pecchia a vorbit despre ultimele probleme de lot ale echipei și a evidențiat că stranierul Valentin Mihăilă a revenit în agrenajul său.
„Echipa e în regulă, nu sunt probleme particulare. Trebuie doar să facem câteva considerații în ceea ce-i privește pe jucătorii care au mers la naționale, atât din punctul de vedere fizic, cât și mental.
Valentin s-a recuperat perfect. Mihăilă e deja în grup de câteva zile”, a spus Fabio Pecchia, citat de Parma Live.
Doar 10 meciuri a bifat Valentin Mihăilă în campionat, în acest sezon, cu Parma. Winger-ul român a reușit, totuși, să marcheze de două ori și să ofere trei assist-uri. În Cupa Italiei, Pecchia l-a folosit în două dueluri, iar Mihăilă a înscris un gol.
Parma, în această stagiune
După 30 de runde disputate în al doilea eșalon al Italiei, Parma se situează pe locul nouă cu 41 de puncte din 90 posibile. În consecință, trupa dirijată de Fabio Pecchia a înregistrat 11 victorii, opt rezultate de egalitate și 11 înfrângeri.
În ultima etapă, fără Valentin Mihăilă în teren, Parma a înregistrat un rezultat negativ cu Como, scor 0-2. Cerri (minutul 5) și Arrigoni (minutul 53) au stabilit soarta meciului de pe „Stadio Giuseppe Sinigaglia”, unde au fost prezenți aproape 6.000 de spectatori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News