Anunț oficial în cazul lui Andreas Ivan! Clubul a renunțat la atacant

Anunț oficial în cazul lui Andreas Ivan! Clubul a renunțat la atacant Stranieri

Andreas Ivan, în vârstă de 29 de ani, s-a născut la Pitești, dar a jucat în carieră doar în Germania și în SUA.

Ivan a debutat în sezonul 2022-2023 pentru Schalke 04 în Bundesliga, dar apoi a evoluat cel mult la ”satelitul” clubului german. Atacantul de bandă a intrat la pauza meciului dintre Schalke și RB Leipzig în primul și singurul duel din prima ligă germană bifat.

Apoi, Andreas Ivan nu a mai primit șanse la prima echipă a lui Schalke nici după retrogradarea echipei în Zweite Bundesliga, fiind utilizat doar la echipa secundă a celor de la Schalke 04. Sezonul trecut, în 14 meciuri în care a fost trimis pe teren, a marcat de două ori și a oferit două pase decisive.

  • Anunt Oficial In Cazul Lui Adreas Ivan Clubul A Renuntat La Atacant 1

Andreas Ivan a plecat în această vară de la echipa secundă a celor de la Schalke 04

Așadar, extrema s-a întors la Schalke II destul de repede (după o scurtă ”experiență” la prima echipă), care a evoluat sezonul trecut în liga a patra din Germania, campionat în care românul a evoluat, de-a lungul carierei, pentru mai multe formații.

A și revenit după o accidentare care l-a ținut departe de teren timp de mai multe luni, dar din această vară Andreas Ivan este liber de contract. El a reziliat contractul cu formația secundă a celor de la Schalke 04, iar acum este în căutare de nou angajament.

”Să stau iar cu băieții pe teren este ceva minunat, e fericire pură acum să joc din nou, după o perioadă de recuperare foarte lungă și extrem de grea, de obositoare atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic.

Nu m-am așteptat să dureze atât de mult pauza asta, a fost foarte enervant, partea bună este că am citit multe cărți pentru că am avut timp.

Doctorii care m-au văzut au avut teorii peste teorii, niciodată nu am pățit așa ceva, totul a pornit de la o inflamație cauzată de prea mult efort.

Acum trebuie să o iau pas cu pas, deocamdată am jucat ultimele minute, pentru că aveam doar o săptămână de antrenament cu toată echipa.

Dar cu ajutorul preparatorului fizic și al fizioterapeutului, mă aștept să fiu capabil în curând să duc și un meci întreg.

Ce vreau să zic este că toată perioada asta eu am stat oricum alături de echipă, am fost la stadion etapă de etapă și, chiar dacă nu puteam să joc, am fost în cantonament cu băieții, ne-am sprijinit și motivat unii pe alții.

Nu îi doresc nimănui să treacă prin așa ceva, dar eu nu mă las pentru că știu că mai am multe de arătat!”, declara Ivan pentru Sport.ro în octombrie 2023, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon luni bune.

Andreas Ivan, experiențe în SUA și în Germania

Fost junior la VfB Stuttgart, unde a fost coechipier cu internaționalii germani Joshua Kimmich și Serge Gnabry, și Karlsruher SC, fotbalistul născut în Pitești a evoluat până acum pentru Stuttgarter Kickers, Rot-Weiss Essen, Wuppertaler SV, Waldhof Mannheim, New York Red Bulls, VfR Aalen, SG Sonnenhof Grossaspach și Rot Weiss Ahlen.

Pentru New York Red Bulls, Ivan a jucat și a marcat în Major League Soccer și CONCACAF Champions League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!