Anunțul făcut de antrenorul Parmei despre viitorul lui Dennis Man. Maresca a lămurit situația atacantului român
Dennis Man ar putea pleca de la Parma în această iarnă. Evoluțiile atacantului român nu au fost pe măsura așteptărilor.
În ultimele trei meciuri în Serie B, românul a fost rezervă, acesta nereușind să revină la o formă bună după perioada de pauză cauzată de infectarea cu COVID-19.
Chiar dacă s-a vorbit din ce în ce mai des despre un posibil transfer al atacantului român, Enzo Maresca a declarat înaintea partidei cu Consenza despre situația lui Dennis Man.
"Dennis a lucrat foarte bine în ultimele zile. Este unul dintre cei mai importanți jucători pe care îi avem, așa că va fi luat în considerare pentru echipa de start, cu siguranță", a declarat tehnicianul la conferința de presă dinaintea meciului din etapa a 13-a.
După 12 partide disputate în Serie B, Parma se află pe locul 14, cu 16 puncte, în timp ce Cosenza este pe poziția a 16-a, cu 14 puncte.
Se alătură lui Moruțan și Cicâldău la Galatasaray?
Ioan Becali dorește să îl transfere și pe Dennis Man (23 ani) la Galatasaray, având în vedere că internaționalul român nu a bifat niciun minut în ultimele trei meciuri ale Parmei.
Insistențele impresarului de a perfecta tranzacția au ajuns și la urechile lui Nicolo Schira, jurnalistului specializat în transferuri.
„Ioan Becali încearcă să-l ducă pe Dennis Man la Galatasaray. Antrenorul Teim îl place foarte mult pe jucătorul român și are o relație bună cu agentul său, dar Parma nu vrea să îl vândă sau să-l împrumute, nici măcar cu opțiune de cumpărare și cere un transfer definitiv pentru Man”, a dezvăluit jurnalistul italian.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News