Rangers s-a impus la limită după un gol marcat încă din minutul 6 de Cyriel Dessers. Formația de pe Ibrox rămâne pe locul 3, la o distanță de 9 puncte față de primele două clasate, Celtic și Aberdeen.
Antrenorul lui Rangers dă asigurări că Ianis Hagi poate primi minute în următoarele luni
Ianis Hagi, reprimit la prima echipă a lui Rangers pe 1 octombrie, a fost rezervă neutilizată. Philippe Clement a utilizat toate cele cinci schimbări, însă mijlocașul ofensiv, convocat la naționala României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, nu a fost una dintre alegerile sale.
Întrebat despre problemele referitoare la ultima pasă, Philippe Clement a vorbit despre câțiva jucători care ar putea îmbunătăți jocul lui Rangers, însă nu l-a nominalizat și pe Ianis Hagi. Totuși, belgianul dă asigurări că toți jucătorii din lot vor primi minute în următoarele trei luni, având în vedere programul foarte încărcat al formației scoțiene.
"Astăzi am comis multe erori la ultima pasă. Rabbi Matondo poate fi o variantă atunci când revine după accidentare, dar avem și alte opțiuni pentru acea zonă a terenului, cum ar fi Nedim Bajrami sau Vaclav Cerny. Cyriel Dessers a făcut și el un meci bun joi, în Europa League, deci cu cât avem mai multe opțiuni pentru zona ofensivă, cu atât va fi mai bine, iar concurența pentru titularizare va crește nivelul lotului.
Avem o pauză pentru meciurile echipelor naționale. Cei care au jucat mai puțin vor disputa un meci amical în această săptămână, însă ulterior urmează trei luni cu meciuri din trei în trei zile, deci va fi o perioadă extrem de importantă. Vom avea nevoie de toți jucătorii la cel mai înalt nivel. Toți cei care își arată calitatea vor primi minute în această perioadă. Este o perioadă foarte încărcată și trebuie să o gestionăm corespunzător", a spus Philippe Clement, la conferința de presă.
Ianis Hagi, două meciuri consecutive în care a fost rezervă neutilizată
Ianis Hagi a fost folosit în doar două partide de Philippe Clement - 36 de minute contra lui St. Johnstone (2-0), pe 6 octombrie, când mijlocașul a oferit un assist și a fost eliminat, și 14 minute contra lui Aberdeen (1-2), pe 30 octombrie.
Mijlocașul are acum două meciuri consecutive ca rezervă neutilizată la Rangers, după ce a rămas pe bancă și la semifinala din Cupa Ligii Angliei împotriva lui Motherwell (2-1).
Ianis Hagi nu este trecut pe lista UEFA a lui Rangers, astfel că reprezintă o variantă doar pentru competițiile interne - campionat, Cupa Scoției și Cupa Ligii.